Un elan de creștere la debut de 2021 a adus acțiunea Fondul Proprietatea într-o zonă de maxime în piața reglementată după ce deja la finele anului trecut titlurile aduceau acționarilor un randament de peste 350% față de momentul listării din ianuarie 2011.
Deși indicii principali de la BVB au avut o tendință pozitivă, acțiunile cele mai tranzacționate nu au închis peste nivelurile de referință de joi. Lichiditatea mai degrabă slabă a fost salvată de piața de obligațiuni unde a fost închisă tranzacția prin care developerul Qualis Properties s-a finanțat cu peste 10 milioane lei.
Susținută de revenirea pe creștere a acțiunilor Fondul Proprietatea, bursa a revenit pe cea mai ridicată valoare din 2007 până în prezent. În ziua în care piața a câștigat un nou emitent în MAM Bricolaj, reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a fost depășit pe 13 instrumente financiare.
Bursa românească a pierdut aproximativ un sfert de procent, însă se consolidează în zona unor maxime locale unde încep să se adune și volume.
Pe volume reduse, indicii pincipali au revenit pe o tendință pozitivă, după 2 ședințe de corecții.
Într-o zi în care la New York Stock Exchange a fost suspendată activitatea de tranzacționare cu ocazia unei sărbători naționale, la BVB activitatea a suferit, de asemenea, un reflux puternic.
În pofida nemodificării legii offshore, modificare solicitată de operatori, OMV Petrom, cea mai mare companie energetică autohtonă a anunțat luni inițierea unei noi campanii de foraj în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, costul campaniei fiind estimat la 32 milioane de euro.
Fondul de pensii Vital cu contribuții obligatorii administrat de Aegon a depășit în septembrie reperul unor investiții pe bursă de 1,25 miliarde lei. Care sunt cele mai importante de dețineri.
Creșterea bursieră de la cumpăna dintre ani a prins BRD Pensii cu o expunere în creștere pe segmentul acțiuni. Administratorul fondurilor de pensii a depășit reperul unei dețineri de 100 milioane lei la Fondul Proprietatea și Banca Transilvania.
Pe o mișcare negativă a acțiunilor Băncii Transilvania și OMV Petrom, indicele principal de la BVB a avut un impuls de retragere în ultima sesiune a săptămânii.
Indicele principal de la BVB a mai câștigat o treime de procent susținut de creșterea acțiunilor Băncii Transilvania și Nuclearelectrica. În piața AeRO acțiunile Norofert au explodat și au ajunes la o capitalizare bursieră de peste 6 ori mai mare decât la listare.
OMV Petrom și-a redus, în ultimul trimestru al anului trecut, cu 7,64% producția de hidrocarburi comparativ cu perioada similară a anului precedent și cu 0,77% față de cea din trimestrul al treilea, ajungând la un nivel de 120,2 mii barili echivalent petrol (bep) pe zi.
După ce a adăugat aproape un procent în trendul de creștere al ultimelor luni, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești a revenit la cea mai ridicată valoare de la criza din 2008 până în prezent.
După o creștere de un procent și jumătate, bursa se apropie de maximele de după criza din 2008, atinse la începutul anului 2020, înainte de șocul coronavirus.
Indicii principali de la BVB au câștigat 2 treimi de procent într-o sesiune cu lichiditate în media ultimilor ani pe piața de acțiuni.
Fondurile de pensii administrate NN au ajuns la o deținere de peste 5% din OMV Petrom, având acum 2.848.113.046 de acțiuni/ drepturi de vot, corespunzătoare unui procent de 5,03% din capitalul social/drepturile de vot ale OMV Petrom.
În contextul unei zile favorabile pentru activele de risc pe piețele financiare internaționale, sesiunea de la BVB a fost pozitivă și a adus indicele BET pe un nou maxim post-COVID.
În prima sesiune de tranzacționare din 2021 de la BVB în care indicele BET a urcat cu 0,39%, pachetul majoritar al producătorului de materiale de construcții a fost înstrăinat de majoritarii de la Dedeman într-o tranzacție de tip deal.
Într-o zi în care în piața de acțiuni a fost abia la jumătate față de media ultimilor ani, interesul investitorilor a fost catalizat de obligațiunile guvernamentale, cu precădere de emisiunea denominată în euro listată luna trecută.
În prima sesiune de tranzacționare din 2021 de la BVB în care indicele BET a urcat cu 0,39%, pachetul majoritar al producătorului de materiale de construcții a fost înstrăinat de majoritarii de la Dedeman într-o tranzacție de tip deal.
Indicele BET al celor mai tranzacționate acțiuni românești a avansat pe un nou maxim post-COVID, tractat de acțiunile Nuclearelectrica.
OMV Petrom a semnat tranzacția de vânzare integrală a participațiilor sale la companiile ce dețin licențe de producție pentru 4 zăcăminte de hidrocarburi din Kazahstan, Kom-Munai LLP (KOM) și Tasbulat Oil Corporation LLP (TOC), pentru își concentra activitatea din upstream pe regiunea Mării Negre.
Pe un impuls susținut de acțiunile Băncii Transilvania, indicii principali de la BVB au câștigat peste jumătate de procent și au atins a 2-a cea mai ridicată valoare de la începutul crizei noului coronavirus.
Indicele principal de la BVB a pierdut 3 sferturi de procent într-o ședință în care acțiunile Băncii Transilvania au dat tonul deprecierilor și lichiditatea sub medie pe zona de equity a fost suplinită parțial de tranzacțiile cu obligațiuni.
După avansul consistent de la începutul acestei luni care a anulat integral scăderile precipitate de criza noului coronavirus, indicii principali de la BVB au avut o nouă sesiune de repaos. Investitorii sunt temători în a urmări cotațiile în escaladare, iar aceasta se răsfrânge negativ asupra volumelor.