Grupul farmaceutic Pfizer a anunțat că va opri dezvoltarea unei pilule experimentale pentru slăbit cu administrare de două ori pe zi, din cauza efectelor secundare, după ce pacienții obezi care au luat medicamentul au pierdut în greutate semnificativ, dar au avut dificultăți în tolerarea medicamentului într-un studiu clinic aflat în stadiu intermediar, transmite CNBC.
O pastilă luată o dată pe zi reduce la jumătate riscul de a muri din cauza cancerului pulmonar la jumătate, conform rezultatelor ”impresionante” și ”fără precedent” ale unui studiu global de zece ani. Astfel, administrarea medicamentului osimertinib după o intervenție chirurgicală a redus dramatic riscul de deces al pacienților cu 51%, au arătat rezultatele prezentate la cea mai mare conferință de cancer din lume, scrie The Guardian.