Guvernul a adoptat Hotărârea care statuează plafonarea prețurilor RCA pentru o perioadă de șase luni, conform informațiilor Profit.ro. Noile tarife vor intra în vigoare peste 10 zile. România va deveni, astfel, singura țară din Europa cu prețuri plafonate pentru asigurări. În urma unui material publicat de Profit.ro, ASF a modificat forma inițială a Hotărârii de Guvern și a introdus referiri exprese la asigurarea mașinilor electrice. Ele vor fi încadrate la categoria sub 1.200 centimetri cubi.
Societatea de asigurări Allianz Țiriac, una dintre cele mai mari de pe piața locală, anunță că plafonarea tarifelor RCA nu va conduce la o majorare a prețurilor asigurării pentru persoanele fizice, așa cum susțin o parte a reprezentanților transportatorilor. De altfel, în ultima sa formă, Hotărârea de Guvern care pune în practică limitarea prețurilor exclude total posibilitatea unor majorări de preț la oricare dintre categoriile de asigurați.
Intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care fixează prețul RCA lovește puternic nu doar în firmele de asigurare, ci, mai ales, în brokeri, pe spinarea cărora firmele de asigurare vor încerca să își recupereze din pierderi. Generali a anunțat deja că reduce comisioanele de 8-12% la 1% din primă la RCA-ul vândut de brokeri pentru camioane și taxi.
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare transmite că plafonarea prețurilor RCA prin Ordonanță de Urgență nu rezolvă problema daunelor în creștere și nu face decât să acopere, temporar, efectele acestor evoluții. Asigurătorii susțin chiar că după închierea celor șase luni în care tariful va fi înghețat va urma o revenire la prețurile actuale.