Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, afirmă că plecarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, ca urmare a trimiterii sale în judecată, ar pune PSD într-o situație dificilă, deoarece nu există garanția că președintele Iohannis va nominaliza ca premier tot un social-democrat. Dragnea a arătat, joi seara, că social-democrații nu vor să riște ca PSD să iasă de la guvernare.
În același dosar, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, este acuzat de cinci infracțiuni de abuz în serviciu. Cristea a fost condamnat, în februarie anul acesta, la 4 ani de închisoare cu suspendare, tot într-un dosar de corupție, în care inculpatul principal, fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu, a fost achitat definitiv. Cei doi au fost acuzați că, în complicitate, au impus cumpărarea de către fostul Complex Energetic Turceni a unui tractor forestier, importat din Ucraina, la prețul de 50.000 de dolari și vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziție fiind ilegale.
Premierul Victor Ponta a avut prima reacție după ce a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, afirmând că singura problema a țării este obsesia unui procuror ”total neprofesionist” în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani. El nu face nicio referire la o evrntuală demisie din funcția de prim-ministru.
Procurorii DNA arată, în rechizitoriul prin care Victor Ponta a fost trimis în judecată, că acesta a copiat inclusiv greșelile de ortografie ale altor avocați atunci când a falsificat rapoartele de activitate juridică, pe care le-a prezentat inspectorilor ANAF, pentru a justifica de ce a primit bani de la SCA Șova și Asociații.
Cabinetul de avocatură Șova și Asociații a achitat și un autoturism care era folosit de Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta. Bolidul de lux a fost furat după doi ani de folosință.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou, public, lui Victor Ponta să demisioneze din postul de prim-ministru, spunând că trimiterea acestuia în judecată afectează foarte mult imaginea României.
Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la trei luni după ce a fost chemat prima dată de procuror să prezinte explicații în dosarul Rovinari-Turceni, procedură pe care a încercat să o evite pe ultima sută de metri în urmă cu două zile, marți, când a venit cu un document la DNA fără să fi fost chemat. El nu a fost însă primit de procuror și nu a putut decât să lase documentul la Registratură.
Premierul Victor Ponta a aflat că a fost trimis în judecată în timp ce se afla alături de președintele Klaus Iohannis, la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Reuniunea CSAT a început la ora 11.00 și era în plină desfășurare în momentul în care Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea lui Ponta în judecată.
Victor Ponta putea fi suspendat din postul de prim-ministru, de către președintele Klaus Iohannis, doar dacă ar fi fost trimis în judecată pentru infracțiuni comise în timpul mandatului la conducerea Guvernului. Astfel, Ponta putea fi suspendat doar dacă era trimis în judecată pentru că l-a numit pe Dan Șova în postul de ministru.
DNA a dispus trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta sub acuzațiile de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este pentru prima oară după 1989 când un prim-ministru aflat în funcție este trimis în judecată. În același dosar a fost trimis în judecată, sub aceleași acuzații, și senatorul Dan Șova, care în plus este inculpat și pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
România nu mai are nevoie să se împrumute cu niciun dolar sau euro de la Fondul Monetar Internațional sau Comisia Europeană, dar un nou acord cu astfel de instituții ar fi un lucru bun, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta. El a amintit că Guvernul României și-a plătit deja datoria pe care o avea la aceste organisme financiare internaționale.
Premierul Ponta scrie pe Facebook că nu dorește să răspundă provocărilor venite din partea unor reprezentanți guvernamentali unguri, dar îi califică pe aceștia drept "o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene". Ponta își bazează afirmația pe "atitudinile antisemite" și "tratamentul" acordat minorităților și refugiaților.
Social-democrații se vor reuni la 11 octombrie într-un Congres extraordinar, care va stabili noua conducere a partidului, după ce premierul Victor Ponta a renunțat la șefia PSD, pentru a-și lămuri problemele cu DNA. Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a lăsat să se înțeleagă că își va anunța candidatura luni, după ce va fi bătută în cuie data Congresului, dar a propus ca noul președinte să fie votat de toți membrii de partid cu două zile înainte.
Premierul Victor Ponta a mers în această dimineață la DNA, desi nu a fost citat. Nu a fost primit de procurorul de caz, astfel că a depus mai multe documente la Registratură în dosarul Turceni-Rovinari.
Premierul Victor Ponta a susținut, sâmbătă seară, într-o emisiune televizată, că au fost plătite ultimele sume din datoria către Fondul Monetar Internațional (FMI) și că este luată în calcul încheierea unui nou acord de tip preventiv.
Fostul premier al Marii Britanii Tony Blair a sosit, miercuri, la București pentru a discuta cu prim-ministrul Victor Ponta. Blair a devenit unul dintre sfătuitorii lui Victor Ponta după ce ultimul a preluat șefia Guvernului.
Guvernul va analiza cu prilejul celei de-a doua rectificări a bugetului de stat, care va fi aprobată în octombrie, posibilitatea intrării mai repede în vigoare a unor măsuri amânate în noua formă a Codului Fiscal, a anunțat premierul Ponta. Printre măsurile amânate se numără eliminarea taxei pe construcții speciale și a supraaccizei la carburanți.
Gabriel Oprea, în calitate de premier interimar, a aprobat la începutul lunii iulie, în perioada în care premierul Ponta s-a aflat în Turcia pentru o operație la genunchi, cota de 1.785 de refugiați pe care ar îi poate primi România. Cota respectivă a fost transmisă la Bruxelles din iulie și a fost anunțată luni de președintele Iohannis, în timp ce premierul Ponta vorbea în aceeași zi doar de 1.500 de locuri pentru refugiați.
Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că în prezent România nu are pregătite pe termen scurt mai mult de 1.500 de locuri pentru primirea a eventualilor refugiați din Orientul Mijlociu. Mai mult, aproximativ 200 din aceste locuri sunt deja ocupate.
Premierul Victor Ponta s-a prezentat joi la sediul DNA, fiind urmărit penal dosarul Rovinari-Turceni. Este a patra oară când premierul se prezintă în fața procurorului de caz. La ieșirea din discuția cu procurorul de caz, premierul a anunțat că a cerut disjungerea cazului său din dosarul Rovinari-Turceni, pentru a fi soluționat cu celeritate.
Premierul Ponta s-a arătat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, sceptic că miniștrii vor putea cheltui toate veniturile suplimentare colectate la buget, arătând că îi împiedică procedurile aferente licitațiilor. Ponta a declarat că Guvernul are bani pentru sănătate, educație, proiecte europene și de dezvoltare locală, fără a menționa alte domenii.
ANAF ar putea fi reorganizată ca instituție independentă, fără a mai fi subordată Ministerului Finanțelor, iar conducerea i-ar putea fi asigurată de un board cu membri numiți de Administrația Prezidențială, Guvern și Parlament. În procesul de reorganizare, ANAF va înființa, totodată, un departament special pentru executări silite.
Premierul Victor Ponta l-a numit marți pe directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, în funcția de secretar de stat al Ministerului Transporturilor, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial.
Premierul Ponta, apreciază, după acordul partidelor politice privind reducerea TVA și înainte de votul Parlamentului asupra Codului Fiscal, că "4 puncte TVA scăzute, care înseamnă 7 miliarde lei impact, nu reprezintă o problemă pentru economie". Reprezentații partidelor politice au convenit joi ca TVA să fie scăzută în două etape, respectiv de la 1 ianuarie 2016 la 20%, iar de la 1 ianuarie 2017 la 19%.
Premierul Victor Ponta s-a prezentat pentru a treia oară la DNA, pentru a-i fi oficial aduse la cunoștință concluziile expertizei financiar-contabile dispuse în dosarul Turceni-Rovinari. În vreme ce DNA arată că expertiza confirmă prejudiciul reținut în dosar, Victor Ponta continua să susțină exact opusul și prezintă, în sprijinul afirmațiilor sale, opinia expertului parte angajat de Dan Șova.