Manifestații de protest sunt organizate sâmbătă, în Piața Victoriei și în Piața Revoluției din București. La protestul din fața Guvernului, organizatorii estimează că vor veni peste 250.000 de oameni. Jandarmii vor fi prezenți la cele două evenimente și fac apel la participanți să manifesteze pașnic, să respecte indicațiile, să evite conflictele și să anunțe forțele de ordine dacă observă persoane care au un comportament antisocial. Brigada Rutieră va institui mai multe restricții de circulație. Având în vedere că vremea va fi caniculară, Primăria Capitalei a anunțat că va pune la dispoziție 10.000 de sticle de apă îmbuteliată (PET) și 4.000 de litri de apă potabilă.
Până zilele trecute, se putea spune că liberalii din România erau sublimi, dar lipseau cu desăvârșire. Sau că, cel mult, încăpeau într-un microbuz. Declarația liderului PNL, Ludovic Orban, referitoare la eliminarea scutirii la impozitare a angajaților din IT a renăscut parcă spiritul liberal, cel puțin pe rețelele de socializare. Unii l-au acuzat pe liderul PNL de iliberalism, de socialism chiar, alții l-au apărat, prezentându-l drept ultim apărător al cotei unice.
Aproximativ 30 de persoane protestează, duminică seara, în fața sediului DNA, cerând demisia procurorului-șef, Laura Codruța Kovesi. Au venit și câțiva protestatari #rezist la sediul DNA. Jandarmii au făcut un cordon pentru a despărți cele două grupuri.
Peste 30.000 de persoane, care s-au adunat în Piața Universității pentru a protesta împotriva modificării legilor justiției și a codurilor penale de către actuala majoritate parlamentară, au plecat în marș spre Palatul Parlamentului, transmite News.ro.