Compania este controlată de un offshore înregistrat în Cipru, cu 95% din capital. Restul de 5% se află în posesia lui Marius Robert Neagoe, fost șef al Direcției Juridice a OPSPI în perioada 2005-2006, calitate în care a fost parte în dosarul privatizărilor strategice din energie. El nu a mai fost trimis în judecată, devenind martor în dosar.
Comisia Europeană (CE) pregătește un set de măsuri ce vizează blocarea investițiilor străine din UE care sunt "motivate politic", după ce Germania, Franța și Italia au cerut autorităților de la Bruxelles să le acorde dreptul de veto în cazul achizițiilor în sectoare de importanță strategică, scrie Reuters.
Legea achizițiilor publice va fi modificată din nou, după ce noul sistem al achizițiilor a intrat în vigoare în luna mai anul trecut. Guvernul va iniția discuții cu Comisia Europeană pentru a aduce modificării Legii, cu argumentul că trebuie să accelereze unele investiții strategice.
Statul român vrea să dea în judecată grupul italian de utilități Enel pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, ulterior divizată în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, și să le ceară italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii pentru anul 2012, conform contractului de privatizare.