China a exportat peste 60.000 de automobile electrice către Uniunea Europeană în luna septembrie, când livrările au urcat până la al doilea cel mai ridicat nivel din istorie, înainte ca tarifele vamale suplimentare să intre în vigoare la finele acestei luni, transmite Bloomberg.
Uniunea Europeană intenționează să voteze dacă să introducă tarife de până la 45% la vehiculele electrice importate fabricate în China pe 4 octombrie, a informat sâmbătă Bloomberg News, citând persoane familiare cu chestiunea.
Ministerul Comerțului din China a anunțat că negociază cu o echipă a Uniunii Europene „un plan flexibil de angajament de preț”, care ar putea să înlocuiască noile tarife vamale majorate, anunțate de Comisia Europeană care ar urma să rămână definitive în luna octombrie.
După înăspririle de legislație tarifară din SUA prin care Administrația Biden a contracarat expansiunea unor firme precum Shein și Temu, China a afirmat că va luia măsuri pentru a proteja interesele companiilor sale.
Ministerul Comerțului din China a depus o sesizare la WTO, Organizația Mondială a Comerțului, pe tema tarifelor vamale majorate de Uniunea Europeană pentru vehiculele electrice produse în China.
Deși au fost introduse tarife vamale mai mari, piața auto din Uniunea Europeană rămâne atractivă pentru chinezi, după cum reiese din concluziile specialiștilor din această țară. Veniturile mari ale populației sunt principala atracție pentru companiile auto din China.
Directorul general al Volkswagen AG, Oliver Blume, a afirmat că Europa și China ar trebui să construiască regimuri tarifare care să-i recompenseze pe cei care investesc în producția auto internă și a adăugat că miniștrii chinezi pe care i-a întâlnit recent la Beijing sunt deschiși pentru discuții și au ca obiectiv o soluție corectă, transmite Reuters.
Ministrul de Finanțe din Norvegia, țară care face parte din grupul EFTA și care își aliniază în general legislația comercială cu cea din Uniunea Europeană, a anunțat că nu va prelua de la UE sistemul de tarifare vamală pentru mașinile fabricate în China.
Guvernul german face eforturi pentru a împiedica intrarea în vigoare a noilor tarife vamale suplimentare anunțate de Comisia Europeană la importurile de automobile electrice chineze, sau cel puțin să le atenueze impactul în cazul în care oprirea completă nu va fi posibilă, informează, citând surse din apropierea acestui dosar, agenția Bloomberg.
Constructorii auto germani sunt în alertă, după ce Comisia Europeană a anunțat nivelul propus pentru tarifele vamale aplicate mașinilor fabricate în China și importate în Europa. China e cea mai mare piață auto a lumii, iar un răspuns vamal similar din partea Chinei ar afecta grav afacerile cu mașini ale celor trei producători germani.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei spune că intenția Uniunii Europene de a impune tarife vamale majorate automobilelor fabricate în China este „un exemplu tipic de protecționism”, criticând ancheta pe care reprezentanții Comisiei Europene au făcut-o în China pentru a descoperi eventualele subvenții acordate de stat producătorilor de automobile.
Comisia Europeană este așteptată să dezvăluie săptămâna aceasta care sunt tarifele vamale suplimentare pe care intenționează să le impună pentru vehiculele electrice importate din China, din cauza a ceea ce numește subvenții de stat excesive, o decizie care cel mai probabil va declanșa represalii din partea Beijingului, transmite Reuters.
Pe măsură ce SUA își intensifică eforturile pentru a-și reduce deficitul comercial pe relația cu China, prin majorarea tarifelor vamale, au explodat importurile americane din Vietnam, țară care se bazează pe inputurile furnizate de China pentru o mare parte din exporturile sale, arată datele consultate de Reuters.
Uniunea Europeană trebuie să evite o decuplare dăunătoare de comerțul global, în timp ce analizează impunerea de tarife pentru vehiculele electrice chinezești și alte bunuri, a declarat miercuri comisarul pentru economie al blocului, Paolo Gentiloni, transmite CNBC.
Președintele SUA, Joe Biden, urmează să anunțe noi tarife pentru China de săptămâna viitoare, care vizează sectoare strategice, inclusiv o majorare majoră a taxelor vamale pentru vehiculele electrice (EV), potrivit unor trei persoane familiarizate cu problema, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Acțiunile producătorului chinez de vehicule electrice Zeekr au crescut vineri, la New York, cu aproape 35% față de prețul din oferta publică inițială, acesta fiind primul debut major pe piața din SUA al unei companii cu sediul în China din 2021, transmite Reuters.
Fostul președinte Donald Trump intenționează să intensifice războiul comercial dintre SUA și China, pe care l-a lansat în timpul primului său mandat de președinte, dacă va fi ales din nou în funcție, în noiembrie, transmite CNBC.
Biroul reprezentantului american pentru comerț, Katherine Tai, a anunțat o nouă prelungire a excluderilor tarifare "Secțiunea 301" privind 352 de categorii de importuri chinezești și 77 de categorii legate de COVID-19, care urmau să expire la 30 septembrie, potrivit Reuters.
Secretarul american pentru Comerț, Gina Raimondo, a declarat că președintele Joe Biden a cerut echipei sale să analizeze opțiunea de a ridica unele tarife impuse Chinei, care au fost instituite de fostul președinte Donald Trump, pentru a combate inflația ridicată, transmite Reuters.
Uniunea Europeană a decis să impună tarife importurilor de oțel inoxidabil din India și Indonezia, precum și celor de cabluri din fibră optică din China, în urma unor investigații care au arătat că acestea sunt comercializate la prețuri artificial de scăzute, transmite Reuters.
Statele Unite analizează posibilitatea aplicării unor tarife suplimentare în valoare de 3,1 de miliarde de dolari pentru bunurile provenite din Marea Britanie, Franța, Germania și Spania, acesta fiind un nou pas care ar putea amplifica tensiunile între cele două maluri ale Atlanticului, relatează CNBC.
Cotațiile petrolului au urcat, marți, la cel mai ridicat nivel începând cu luna martie, sprijinite de asigurările președintelui american, Donald Trump, privind stadiul acordului comercial semnat cu China în ianuarie. Optimismul legat de revenirea cererii globale pentru combustibili, în pofida creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19, contribuie la creșterea prețurilor.
Războiul comercial SUA-China a “șters” 1.700 miliarde de dolari din capitalizarea companiilor americane în răstimpul de doi ani de când Donald Trump și-a anunțat pentru prima oară intenția de a impune tarife vamale pentru importurile de produse chinezești, potrivit unui studiu prezentat în această săptămână de Rezerva Federală (Fed) a statului New York.
Din august 2017, în urma reclamațiilor mai multor producători de profil europeni, printre care Saint Gobain, Comisia Europeană a impus taxe antidumping provizorii între 25,3% și 42,8% pentru importurile anumitor produse de fontă din China. Ulterior, din februarie 2018, Executivul de la Bruxelles a introdus taxe antidumping definitive pentru aceste importuri, cifrate între 15,5% și 38,1%.
Aflată într-unul dintre cele mai lungi cicluri de expansiune postbelice, economia globală a încetinit în 2019 și proiecțiile sunt pentru o continuare a decelerării pentru anul în curs fără ca aceasta să însemne intrarea în colaps, spun analiști ai grupului bancar OTP din Ungaria și ai diviziei de administrare a activelor financiare ai acesteia din România. Risipirea unor incertitudini cu privire la conflictul comercial dintre SUA și China creează premise optimiste, iar gospodăriile populației au bugete familiale mai robuste decât în 2007 atât în Europa, cât și în America, spune un oficial al grupului, care anterior a ocupat poziții inclusiv la Fondul Monetar Internațional.