Aproape 3.500 de persoane puse sub acuzare pentru 5.700 de infracțiuni economico-financiare, în primele trei luni

Aproape 3.500 de persoane puse sub acuzare pentru 5.700 de infracțiuni economico-financiare, în primele trei luni
scris 30 apr 2017

Aproape 3.500 de persoane au fost puse sub acuzare în primele trei luni ale anului, în dosare în care se fac cercetări pentru aproximativ 5.700 de infracțiuni economico-financiare, peste 520 de milioane de lei fiind puși sub sechestru și recuperați de la suspecții din aceste cauze.

Potrivit Poliției Române, în primele trei luni ale acestui an, polițiștii de la investigarea criminalității economice au constatat 5.702 infracțiuni, pentru care sunt suspectate 3.495 de persoane. Dintre persoanele puse sub acuzare, 49 au fost arestate preventiv, nouă au fost plasate în arest la domiciliu și 220 sunt cercetate sunt control judiciar, scrie News.ro.

În dosarele în care se fac cercetări pentru fraude economico-financiare, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, din conturi bancare sau prin măsuri asigurătorii, 525.733.670 de lei.

Oolițiștii au dat și 3.642 de amenzi, în valoare de 9.984.000 de lei, în urma controalelor făcute în primele trei luni ale anului.       

Acțiunile au fost coordonate de Direcția de Investigare a Criminalității Economice și au vizat fraudele intracomunitare și cele care se comit cu ocazia achiziției, importului, producției, transportului și comercializării produselor accizate, printre care carburanți, uleiuri minerale, tutun și alcool. De asemenea, acțiunile au fost făcute în cadrul anchtelor care au vizat fapte de corupție, contrafaceri de mărfuri, infracțiuni din domeniul achizițiilor publice și a celor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, a precizat Poliția Română.

Fiscul a vândut anul trecut prin cele 21 de magazine proprii bunuri confiscate în valoare de 4,25 milioane lei CITEȘTE ȘI Fiscul a vândut anul trecut prin cele 21 de magazine proprii bunuri confiscate în valoare de 4,25 milioane lei

În urma acțiunilor „In ours sites 2017”, pentru descoperirea și investigarea infracțiunilor comerciale în mediul online, au fost înregistrate 254 de dosare penale, dintre care 95 la regimul proprietății intelectuale, 88 pentru înșelăciune și 33 pentru evaziune fiscală. Polițiștii au identificat și cercetează 106 persoane pentru comiterea acestor fapte penale.

Din valoarea totală a prejudiciului creat prin acest gen de infracțiuni au fost recuperați 2.864.000 de lei și au fost indisponibilizate mărfuri în valoare de peste 175.000 de lei.

Pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului cu mărfuri alimentare provenite din import sau din achiziții intracomunitarea, în urma acțiunilor „Interconect 2017” au fost constatate 545 de infracțiuni, dintre care 146 fapte de evaziune fiscală. Polițiștii au dat și 13.311 de amenzi în valoare de peste 8,9 milioane de lei și au indisponibilizat mărfuri de peste 600.000 de lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
infractiuni economice
politia romana