De astăzi, Fiscul va acorda la cerere codul de TVA, inclusiv firmelor cărora le-a fost anulat, dar nu și celor cu risc fiscal ridicat. Noile criterii de stabilire a riscului. Tot de astăzi este aplicat, opțional, split TVA, până la eventuale schimbări

De astăzi, Fiscul va acorda la cerere codul de TVA, inclusiv firmelor cărora le-a fost anulat, dar nu și celor cu risc fiscal ridicat. Noile criterii de stabilire a riscului. Tot de astăzi este aplicat, opțional, split TVA, până la eventuale schimbări
scris 2 oct 2017

Fiscul va acorda la cerere, începând de astăzi, codul de TVA inclusiv firmelor cărora acesta le-a fost anulat, dar nu și celor considerate ca având un risc fiscal ridicat. Pentru stabilirea acestui risc, ANAF introduce acum noi criterii. Tot de astăzi, până la o eventuală modificare finală în Parlament, intră în vigoare sistemul de plată defalcată a TVA, în primă fază opțional.

Noul sistem va fi derulat în baza unei legi aprobate în vară, dar care este aplicabilă începând cu luna octombrie.

Noile criterii de stabilire a riscului fiscal al unei firme, în funcție de care aceasta va obține sau nu contul TVA, pot fi văzute AICI, AICI, AICI, AICI și AICI.

Plata defalcată a TVA are astăzi prima zi lucrătoare de intrare în vigoare de la 1 octombrie, opțională pentru firme. De la 1 ianuarie, sistemul va fi obligatoriu, dacă nu este modificat între timp în Parlament. 

Aceasta deoarece senatorii din comisia de buget-finanțe au decis recent că plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat și firmele aflate în relații contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opțional din 2018 și obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcțional. Propunerea trebuie aprobată însă și de plenul Parlamentului.

Între timp, Fiscul a lansat proiectul de ordin privind procedura și condițiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA, care poate fi văzut AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
cont
risc