Clarificări ANOFM - Pașii de urmat pentru șomaj tehnic

Clarificări ANOFM - Pașii de urmat pentru șomaj tehnic
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mar 2020

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va plăti indemnizații de șomaj tehnic către angajatori începând din luna aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele instituției, Victor Picu, precizează într-un interviu pentru Agerpres ce pași trebuie urmați pentru primirea banilor.

Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul CITEȘTE ȘI Gemini Solutions: tehnologii care scriu viitorul

Ce ar trebui să facă patronul unei firme care și-a închis activitatea ca urmare a Decretului privind starea de urgență, pentru ca angajații săi să primească indemnizația de șomaj tehnic acoperită de stat?

Victor Picu: În primul rând, oamenii trebuie să știe că suntem alături de ei și că vom implementa aceste măsuri cât mai eficient posibil, lăsând la o parte birocrația. Drept urmare, imediat după ce angajatorii au suspendat contractele de muncă ale angajaților, deci după ce au făcut această bucătărie proprie a angajatorului conform articolului 52, litera c, din Codul Muncii, reglementare clară din Codul Muncii prin care încetează temporar contractul individual de muncă, deci după decizia de încetare temporară a contractelor individuale de muncă, angajatorii depun, în primă fază, la Ministerul Economiei, o cerere de eliberare a Certificatului pentru Situații de Urgență, iar cu acel certificat, împreună cu cererea și cu anexa angajaților care au contractul suspendat, depun aceste două documente, prin email, la ANOFM. Pentru cei care și-au închis activitățile economice în urma deciziilor autorităților publice, certificatul emis de Ministerul Economiei este necesar, acest certificat este reglementat și prin decretul prezidențial, iar acest certificat reprezintă cea mai simplă măsură pe care poți să o iei ca să poți dovedi, iar ANOFM să poată plăti banii pentru aceste persoane care au fost afectate în mod direct de măsurile autorităților publice. Certificatul se va elibera foarte rapid, online, și va face dovada că te afli în categoriile respective. Altfel ar fi fost aproape imposibil, nu aveai ce document să depui la ANOFM, că nu puteai să dovedești prin codul CAEN sau altceva, nu exista un document și nici nu puteai să inventezi un document în afara decretului, deci vreau să spun că acest certificat e necesar și nu va presupune o birocrație în plus. Adică Ministerul Economiei, din declarațiile ministrului, nu va face o analiză economică, contabilă, și așa mai departe, ci pur și simplu va elibera documentul, pentru a avea o certificare că aceste companii se află în situațiile de la articolul a din ordonanță.

Trebuie depuse doar certificatul și lista angajaților?

Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult CITEȘTE ȘI Firmele care nu-și pot onora contractele din cauza pandemiei COVID-19 ar trebui să renegocieze cu partenerii. Va fi o explozie de dosare în instanță, iar soluționarea cazurilor de forță majoră sau de impreviziune poate dura foarte mult

Picu: Da. Dar în primă fază, procedura șomajului tehnic, generic spus șomaj tehnic, pentru că sensul legii este întreruperea temporară a contractului de muncă, trebuie s-o facă angajatorul.

Documentele se pot depune online? Unde anume?

Victor Picu: Da, online. Fiecare județ are o adresă de email dedicată pentru acest proiect, este numele județului @anofm.gov.ro, spre exemplu brașov@anofm.gov.ro, sau caras-severin@anofm.gov.ro. Aceste cereri se pot depune începând cu data de 1 aprilie, pentru că plățile se fac în luna respectivă (aprilie, n.r.) pentru luna trecută (martie, n.r.). Cererile nu trebuie depuse de azi. Cei care au început din trecut această procedură de suspendare a contractelor pot începe foarte ușor la firma respectivă, cererile nu trebuie depuse de azi. Mulți dintre angajatori nu știu nici procedura inițială, ce înseamnă de fapt suspendarea acestor contracte de muncă, sună să ne întrebe pur și simplu ce înseamnă șomajul tehnic.

Compania românească Delta Studio își continuă activitatea aliniindu-se la măsurile de siguranță impuse de COVID-19 CITEȘTE ȘI Compania românească Delta Studio își continuă activitatea aliniindu-se la măsurile de siguranță impuse de COVID-19

În lista respectivă angajatorul nu trebuie să precizeze și salariul angajatului?

Victor Picu: Da, trebuie, este o anexă în care trebuie să precizeze salariul brut al angajatului, din care noi să plătim 75% din salariul brut. Lista e un model tip, anexat la ordonanță.

Angajatul trebuie să facă vreun demers?

Victor Picu: Nu.

Indemnizația va fi plătită direct angajatului, sau angajatorului?

EXCLUSIV Ordonanța de reorganizare a ANAF - respinsă de teama neconstituționalității, dar măsurile sunt preluate într-un proiect de lege CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ordonanța de reorganizare a ANAF - respinsă de teama neconstituționalității, dar măsurile sunt preluate într-un proiect de lege

Victor Picu: Banii vor fi plătiți angajatorului, iar angajatorul va plăti mai departe salariul angajatului.

Ați spus că după 1 aprilie se vor depune actele?

Victor Picu: Da, prin e-mail. Bine, și de acum se pot lua informații prin e-mailul respectiv, acesta e pus deja la dispoziție, dar ordonanța spune foarte clar că se va plăti luna prezentă pentru luna trecută. Avem următorul caz - decretul a intrat în vigoare pe 16 martie, și avem plățile între 16 martie și 31 martie, și plățile de pe 1 aprilie și 15 aprilie. Și atunci, pentru a beneficia de plata acestei jumătăți de lună, angajatorii pot depune aceste cereri de pe 1 aprilie.

Iar primele plăți când vor fi făcute?

Victor Picu: Primele plăți vor fi făcute în cel mai scurt timp. Ordonanța vorbește de maxim 30 de zile. Noi ne vom îngriji să plătim foarte repede acești bani. 30 de zile este un termen maxim, nu minim, este un termen reglementat prin ordonanță. Depinde foarte foarte mult și de câte solicitări vor fi pe acest proiect. Una este să procesezi câteva zeci, sute de mii, alta este mai multe. Depinde foarte mult. Termenul legal este de 30 de zile, noi vom încerca să plătim mult mai repede, cel puțin pentru luna martie, pentru că pentru cealaltă, pentru prima jumătate a lunii aprilie, avem destul timp să plătim.

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
somaj tehnic