Expertele contabile din dosarul "Căprioara", în care Oprișan a fost achitat, condamnate la doi ani de închisoare

Expertele contabile din dosarul "Căprioara", în care Oprișan a fost achitat, condamnate la doi ani de închisoare
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 oct 2016

Tribunalul București le-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe expertele Elena Mușuroiu și Ileana Cernea, care au făcut analiza financiar-contabilă în dosarul "Căprioara”, în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat. Cele două experte au fost condamnate pentru abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune, dar achitate pentru favorizarea infractorului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Două experte care au făcut analiza financiar-contabilă în dosarul „Căprioară”, în care Oprișan a fost achitat, condamnate la doi ani de închisoare cu suspendare, scrie News.ro

Tribunalul București le-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe expertele Elena Mușuroiu și Ileana Cernea, care au făcut analiza financiar-contabilă în dosarul „Căprioara”, în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost achitat. Cele două experte au fost condamnate pentru abuz în serviciu, dar achitate pentru favorizarea lui Marian Oprișan.

Ileana Cernea a primit o pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității pentru acuzația de abuz în serviciu, iar Elena Mușuroiu a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Ambele au fost achitate pentru acuzația de favorizare a infractorului.

Un alt expert judecat în același dosar, Liviu Macovei, a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.

Decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Cei trei experți au fost trimiși în judecată în februarie 2015, Mușuroiu și Cernea fiind acuzate de procurorii DNA că au stabilit cum vor aborda expertiza în dosarul „Căprioara”, astfel încât să îi favorizeze pe inculpați, printre care și pe Marian Oprișan.

Judecători: Un angajat poate fi concediat și prin e-mail CITEȘTE ȘI Judecători: Un angajat poate fi concediat și prin e-mail

Potrivit DNA, Ileana Roxana Cernea (fostă Pintea) a fost desemnată de către instanța Judecătoriei Cluj-Napoca, în 10 iulie 2014, să efectueze expertiza financiar-contabilă în dosarul din 2010 în care președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, era judecat pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals.

Avocații lui Marian Oprișan au cerut atunci ca expertul Elena Valentina Mușuroiu să participe la efectuarea expertizei financiar-contabile, solicitare admisă de instanță. În conformitate cu atribuțiile stabilite de instanță, expertul desemnat Ileana Roxana Cernea trebuia să răspundă de obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experții parte, recomandați de inculpații din dosar, urmau să-și exprime și ei opiniile cu privire la obiective.

În 15 octombrie 2014, expertul desemnat de instanță Ileana Cernea s-a înțeles cu Elena Mușuroiu să îi permită acesteia din urmă să conceapă și să întocmească raportul de expertiză, fără a-l supune niciunei cenzuri și acceptând concluziile consemnate de către această.

Raportul, în care se statua inexistenta vreunui prejudiciu cauzat de Marian Oprișan, a fost semnat de experta Ileana Cernea fără a verifică realitatea afirmațiilor cuprinse în acest document, încălcând principiul și totodată dreptul tuturor persoanelor la un tratament egal în față legii și interesul participanților la procesul penal și al statului în aflarea adevărului și respectarea legii, au susținut procurorii.

Dosarul"Căprioară" a fost trimis în instanța în 2006, fiind strămutat de mai multe ori. În final, Marian Oprișan să fie achitat definitiv în decembrie 2015. 

viewscnt
Afla mai multe despre
elena mușuroiu
ileana cernea
marian oprișan