În luna aprilie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,8%

În luna aprilie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,8%
scris 3 iun 2020

Rata șomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei din a doua parte a anului 2017, respectiv cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă.conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

”Rata șomajului** în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 față de 4,6%)”, a anunțat INS miercuri.

Doar 0,8% din forța de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE CITEȘTE ȘI Doar 0,8% din forța de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE

Rata șomajului la bărbați a fost cu 1,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, înregistrându-se 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin și 3,9% în cazul celor de sex feminin, scrie News.ro.

Numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani estimat pentru luna aprilie a anului 2020 a fost de 432.000 de persoane, în creștere atât față de luna precedentă (414.000 de persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (355.000 de persoane).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
somaj
ins