Discuțiile ar trebui sã consolideze relațiile cu partenerii internaționali și să transmitǎ partenerilor americani perspectivele privind evoluțiile economice ale României, arată Ministerul Finanțelor.
Programul ministrului Finanțelor
Miercuri, 15 octombrie
- Banca Mondialǎ: Discuții privind productivitatea în Regiunea Europei și Asiei Centrale cu Antonella Bassani, Vicepreședintele Bãncii Mondiale;
- IFC: Întâlnire cu dl Makhtar Diop, Directorul General IFC (Corporația Financiarã Internațională), o organizație din Grupul Băncii Mondiale, care susține sectorul privat în piețele emergente, inclusiv în România;
- MIGA - Multilateral Investment Guarantee Agency: Întâlnire cu Vicepreședintele de Operațiuni MIGA, dl Junaid Kamal Ahmad; Agenția MIGA, parte de asemenea din Grupul Bǎncii Mondiale, are rolul de a încuraja investițiile străine directe în țările în curs de dezvoltare, oferind garanții împotriva riscurilor politice și necomerciale;
- Participare la Reuniunea Constituentei OEDINE/EDS 19, structura a Băncii Mondiale din care face parte și România; Office of the Executive Director – Constituency 19 / Biroul Directorului Executiv – Constituția 19 din cadrul Băncii Mondiale este implicat în elaborarea și adoptarea politicilor ce guvernează activitățile Băncii Mondiale.

Tot miercuri, ministrul Alexandru Nazare va avea intervenții publice în cadrul unor evenimente organizate de Atlantic Council și Hudson Institute, două think-tank-uri influente în mediul politic și economic din Statele Unite, având un rol determinant în elaborarea și conturarea politicilor publice la nivel internațional.
Prin prezența la aceste forumuri, ministrul Alexandru Nazare va oferi perspectivele macroeconomice ale României și va promova oportunitățile de investiții disponibile pe piața românească.
Joi, 16 octombrie
- Întâlniri cu reprezentanții agențiilor internaționale de rating Fitch, Moody's și S&P;
- FMI: Întrevedere cu dl Alfred Kammer, Director Europa al FMI, și dl Jeroen Clicq Directorul executiv FMI;
- Întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, inclusiv ai Camerei de Comerț Americane - US Chamber of Commerce;
- Întâlniri cu investitori și grupuri de investiții majore (PIMCO, BNPP, ING, Morgan Stanley, Barclays).

Vineri, 17 octombrie
- Participare la Plenara Reuniunii Anuale a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, sesiunea în care miniștrii de finanțe sau guvernatorii bãncilor centrale ai celor douã instituții se reunesc pentru a adopta decizii-cheie și a prezenta prioritãțile perioadei următoare;
- Întâlniri cu oficiali ai Băncii Mondiale, inclusiv directorul Constituentei din care face parte și România;
- BERD: Întâlnire cu Președintele BERD, dna Odile Renaud-Basso;
- Participare la evenimente de grup găzduite de instituții financiare precum BofA și Jefferies;
- Discuții cu World Bank Treasury și Moody's-Comercial.

Sâmbătă, 18 octombrie
- Participare la prezentarea FMI privind perspectivele economice regionale.
Reuniunile Anuale ale Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional sunt considerate un barometru al direcției în care se îndreaptã economia mondială și joacă un rol cheie în conturarea politicilor globale de dezvoltare și stabilitate financiară. Prin intermediul agendei intense de întâlniri cu înalți oficiali, agenții de rating și investitori majori, România își consolidează poziția de partener de încredere în cadrul comunității financiare internaționale, asigură accesul la resurse financiare și expertiză tehnică necesare pentru reforme și dezvoltare, și promovează oportunitãțile investiționale ale pieței interne.