Norme mai stricte pentru combaterea spălării banilor, a evaziunii fiscale și a finanțării terorismului

Norme mai stricte pentru combaterea spălării banilor, a evaziunii fiscale și a finanțării terorismului
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iun 2017

O nouă directivă a Uniunii Europene referitoare la combaterea spălării banilor, a evaziunii fiscale și a finanțării terorismului intră luni în vigoare, înăsprind normele actuale, aceasta fiind una dintre prioritățile Comisiei Europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Directiva permite combaterea cu mai multă eficacitate a spălării banilor și a finanțării terorismului și îmbunătățește, în același timp, transparența pentru a preveni evaziunea fiscală, scrie News.ro.

Intrarea în vigoare are loc pe fondul discuțiilor cu Parlamentul European și Consiliul cu privire la măsuri suplimentare pentru consolidarea directivei, aflate deja într-un stadiu avansat.

Comisia publică luni și un raport care va ajuta autoritățile statelor membre să contracareze mai bine riscurile de spălare a banilor în practică. Conform noii directive, Comisia a evaluat riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului pe care le prezintă diferite sectoare și produse financiare.

Modificări importante la Codul Fiscal prin Legea de aprobare a OUG3/2017 trimisă spre promulgare - Cornel Grama, consultant fiscal CITEȘTE ȘI Modificări importante la Codul Fiscal prin Legea de aprobare a OUG3/2017 trimisă spre promulgare - Cornel Grama, consultant fiscal

Raportul publicat luni identifică domeniile cele mai expuse riscului și cele mai răspândite tehnici utilizate de infractori pentru a spăla fonduri ilicite.

”Spălarea banilor este o sursă de oxigen pentru criminalitate, terorism și evitarea obligațiilor fiscale. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să o eradicăm. Normele mai drastice care intră în vigoare astăzi sunt un mare pas înainte, dar avem nevoie și de un acord rapid cu privire la noile îmbunătățiri propuse de Comisie în iulie anul trecut, afirmă în comunicatul CE Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.

Vera Jourova, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a declarat la rândul ei că ”teroriștii și infractorii găsesc în continuare modalități de a-și finanța activitățile și de a reintroduce în economie câștigurile obținute ilicit. Noile norme care încep să se aplice astăzi sunt esențiale pentru a închide portițele de scăpare rămase”.

Ea a mai subliniat că este nevoie de un acord rapid cu privire la revizuirile suplimentare propuse de Comisie în urma Panama Papers pentru a spori transparența în ceea ce privește beneficiarii reali.

A patra directivă privind combaterea spălării banilor înăsprește normele existente prin introducerea următoarelor modificări:

Întărirea obligației de evaluare a riscurilor pentru bănci, juriști și contabili;

Stabilirea unor cerințe de transparență bine definite cu privire la proprietarii reali ai societăților comerciale. Aceste informații vor fi păstrate într-un registru central, de tipul registrelor comerciale, și vor fi puse la dispoziția autorităților naționale și a entităților cărora li se aplică obligația;

Facilitarea cooperării și a schimbului de informații între unitățile de informații financiare din diferite state membre pentru a identifica și monitoriza transferurile de bani suspecte, astfel încât să se prevină și să se depisteze infracțiunile sau activitățile teroriste;

Instituirea unei politici coerente față de țările din afara UE care au norme deficitare în materie de combatere a spălării banilor și de finanțare a terorismului;

Extinderea competențelor de sancționare ale autorităților competente;

În iulie 2016, Comisia a adoptat o propunere care vizează consolidarea în continuare a normelor UE privind combaterea spălării banilor pentru a împiedica finanțarea terorismului și a spori transparența cu privire la proprietarii reali ai societăților comerciale și ai fiduciilor. În acete condiții, Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să finalizeze aceste lucrări legislative cât mai curând posibil, astfel încât noile norme să intre în vigoare cât mai rapid.

Pe baza celei de A patra directive privind combaterea spălării banilor, aceste noi norme vor crea un cadru solid în materie de combatere a spălării banilor la nivelul UE.

Statele membre ar fi trebuit să notifice transpunerea celei de a 4-a directive privind combaterea spălării banilor până pe 26 iunie 2017. Comisia Europeană va analiza în continuare stadiul în care se află transpunerea și va lua măsuri rapid în cazul statelor membre care încă nu s-au conformat.

viewscnt
Afla mai multe despre
spalarea banilor
evaziune fiscala
terorism