Populația poate scăpa de corvoada completării formularelor statistice obligatorii, în anumite situații

Populația poate scăpa de corvoada completării formularelor statistice obligatorii, în anumite situații
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 feb 2020

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a discutat cu președintele Institutului Național de Statistică despre eliminarea obligativității completării de formulare statistice, așa cum se întâmplă acum la naștere sau la deces. Aceste date ar trebui preluate din certificatele eliberate de autorități și nu completate de membrii familiei sau rude, arată reprezentantul Guvernului. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Șeful Cancelariei arată că de la nașterea unui copil pană la căsătorie și deces, persoanele sunt obligate să completeze tot felul de formulare statistice cu informații care există deja la alte instituții, la evidența populației, la spitale sau la autorități locale.

Ca urmare, Dancă a discutat vineri cu președintele INS pentru a elimina obligativitatea persoanelor de a completa aceste formulare statistice și pentru transmiterea lor între instituții, fără a le mai cere să le completeze.

ULTIMA ORĂ Orban promite eliminarea adeverinței de la angajator pentru sănătate și pensii. Declarația 112 va rezolva situația CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Orban promite eliminarea adeverinței de la angajator pentru sănătate și pensii. Declarația 112 va rezolva situația

”Vă dau numai un exemplu, de ce trebuie familia unei persoane decedate să completeze un formular statistic la primărie cu datele din certificatul constatator medical și să înnebunească cu pixul în mână să scrie ceea ce este deja menționat în certificatul constatator în loc să fie alături de familia îndurerată? Această situație absurdă se repetă și la nașterea unui copil când soțul are atâtea pregătiri de făcut pentru noul copil sau la căsătorie când tinerii căsătoriți numai grija datelor statistice nu o au în acel moment”, a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului.

Potrivit acestuia, trebuie eliminată obligativitatea completării acestor formulare statistice de către populație, iar instituțiile să facă acest schimb de date între ele. 

viewscnt
Afla mai multe despre
statistic
formular
certificat
completare
eliminare
guvern
cancelarie
ionel dancă