Raportul Curții de Conturi pe 2016: Peste 21.000 de abateri constatate și erori contabile de 9,5 miliarde euro

Raportul Curții de Conturi pe 2016: Peste 21.000 de abateri constatate și erori contabile de 9,5 miliarde euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2018

Curtea de Conturi a României a anunțat, în raportul public pe 2016, că a descoperit 21.427 de abateri și erori financiar-contabile de 43,22 miliarde lei (9,5 miliarde euro), în cazul companiilor și autorităților care administrează patrimoniul statului. Raportul arată nereguli la mai multe companii și agenții ale statului, precum CFR SA, Tarom, Poșta Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Acțiunile de control au identificat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, constatându-se abateri care au condus fie la nestabilirea, neurmărirea și neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii ori la denaturarea unor date și informații din situațiile financiare, scrie News.ro.

”Cu ocazia verificărilor desfășurate, urmărind obiectivele de audit stabilite, au fost identificate 21.427 de cazuri de abateri, care au generat venituri suplimentare de 978,1 milioane lei, prejudicii de 687,6 milioane lei sau erori financiar-contabile de 43.225 milioane lei. Față de anul 2016, volumul abaterilor referitoare la venituri nestabilite, neevidențiate și, pe cale de consecință, neurmărite și neîncasate a scăzut cu un procent de aproximativ 35%, iar la prejudiciile produse bugetelor publice vorbim de o scădere cu aproximativ 62,72% față de anul precedent”, se arată în raport.

La polul opus s-au situat abaterile financiar-contabile care, în anul 2017 au cunoscut o creștere de aproximativ 48% față de cele constatate în 2016, abaterea predominantă regăsindu-se în evidențierea și raportarea patrimoniului public atât de către entitățile din administrația centrală cât și de către cele din administrația locală.

Donald Trump Jr vinde apartamente de lux în India CITEȘTE ȘI Donald Trump Jr vinde apartamente de lux în India

Volumul abaterilor financiare a crescut

”Abaterile constatate la nivelul unităților administrativ-teritoriale în anul 2017 au semnalat nestabilirea și neîncasarea unor venituri de 262 milioane lei, generarea unor prejudicii de 431 milioane lei, în scădere cu 52% față de anul 2016, precum și erori de înregistrare în evidențele contabile, de patrimoniu sau fiscale, neînregistrarea și neevaluarea unor active, a căror valoare a fost estimată la 7.337 milioane lei. Volumul veniturilor suplimentare constatate în anul 2017 a fost mai mic decât în anul 2016 când nivelul acestora a fost de 374,78 milioane lei. Pe de altă parte, volumul abaterilor financiare a avut un trend crescător, cu 36% mai mare față de anul 2016”, se arată în raport.

În ceea ce privește buna guvernanță, Curtea de Conturi a subliniat că există încă multe carențe în organizarea și mai ales în implementarea acestuia la nivel instituțional. Pe acestă zonă, în anul 2017 s-au efectuat 4.302 de acțiuni de monitorizare, comparativ cu anul 2016 în care s-au realizat 4.037 de acțiuni de acest gen.

În totalul valorilor consemnate în actele întocmite ca fiind abateri financiar-contabile, ponderea cea mai mare (73%) o deține bugetul de stat, cu valori corespunzătoare unor erori privind organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului (15,68 miliarde lei); modul de aplicare a prevederilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a reglementărilor privind inventarierea bunurilor (6,804 miliarde lei); reflectarea reală și exactă a operațiunilor financiar-contabile în bilanțurile contabile și conturile anuale de execuție bugetară (3,896 miliarde lei).

Probleme la CFR SA

În cadrul misiunii de audit financiar la Ministerul Transporturilor, raportul arată abateri privind reflectarea în evidența contabilă a unor elemente patrimoniale sau a unor operațiuni , care au influențat acuratețea situațiilor financiare.

”Nu au fost actualizate contractele de concesiune încheiate cu Societatea Metrorex SA și cu Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA, în funcție de valoarea bunurilor din domeniul public al statului, în sumă de 6.803.865 mii lei, reprezentând obiective de investiții finalizate, recepționate și date în folosință în perioada 2008-2016”, se arată în raport.

La CFR SA, Curtea de Conturi a constatat neconcordanțe între valoarea bunurilor înscrise în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și valorile existente în evidența contabilă, în soldul contului „Bunuri publice primite în administrare, concesiune și cu chirie – concesiune MT”, cu suma de 84,262 milioane lei.

”În timpul auditului, SRCF București și Ministerul Transporturilor au 115 operat parțial în evidențele contabile valoarea bunurilor din domeniul public aprobate prin hotărâri ale Guvernului, diferența între valoarea bunurilor înregistrate în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și valoarea înregistrată în contabilitate reducându-se la 59.326 mii lei”, se arată în raport.

Erori la Poșta Română

În controlul efectuat la Poșta Română (CNPR), s-au constatat deficiențe privind realitatea capitalului social al CNPR, rezultat din reorganizarea Regiei Autonome „Poșta Română”, în care au fost incluse bunuri proprietate publică a statului, date în administrare prin HG nr. 451/1996 privind transmiterea unor imobile în administrarea CNPR.

”Astfel, unele bunuri, proprietate publică a statului, au fost intabulate eronat în proprietatea CNPR, fiind constituite apoi ca și garanții bancare imobiliare, așa cum reiese din contractele de ipotecă imobiliară aferente contractelor de credit, încheiate de CNPR cu diverse bănci comerciale”, se arată în raport.

Totodată, au fost decoperite nereguli privind plăți nelegale pentru acordarea unor bonusuri, contrar prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice - 237.000 lei. În plus, raportul arată cheltuieli neeconomicoase pentru achiziționarea unor servicii juridice, rezultat al încheierii unui contract al cărui obiect s-a suprapus cu atribuțiile Direcției juridice și reglementări - 579.000 lei.

Pierderi la Tarom

Curtea de Curtea a analizat performanța activității de transport aerian a companiei de stat Tarom în perioada 2012-2016.

”În perioada 2012-2016, societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.340 mii lei, iar la finele exercițiului financiar 2016, pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103 mii lei. Prin urmare, este puțin probabil ca în perioada următoare acțiunile TAROM să poată genera venituri din dividende, astfel încât să devină atractive pentru investitori”, se arată în raport.

Astfel, deși piața transportului aerian din România a cunoscut o creștere semnificativă în perioada 2012-2016, Tarom nu a reușit să valorifice potențialul existent, realizând un grad de încărcare a aeronavelor care nu a asigurat eficiența operațională, potrivit Curții de Conturi.

În plus, avantajul competitiv dat de aflarea în proprietate a aeronavelor a fost într-o anumită măsură diminuat de structura eterogenă a flotei, care determină costuri mai ridicate de operare și întreținere.

”Nu au fost identificate cele mai eficiente modalități de exploatare a flotei de aeronave și de valorificare a aeronavelor oprite de la zbor, precum și de exploatare a clădirilor și terenurilor aflate în proprietate. Au fost identificate cazuri de efectuare a unor cheltuieli neeconomicoase cu închirierea de spații pentru parcare și birouri pentru salariați (cheltuielile au depășit suma de 1 milion lei anual, numai în anul 2016 valoarea chiriilor pentru parcare situându-se la nivelul sumei de 432 mii lei), deși compania deține în proprietate atât terenuri, cât și spații pentru birouri neutilizate sau utilizate ineficient”, se arată în raport.

Lipsa investițiilor la ANAF

În cazul ANAF, diminuarea cheltuielilor de capital din ultimii ani a afectat în mod special infrastructura IT, starea actuală fiind critică, a avertizat Curtea de Conturi.

”ANAF deține o infrastructură IT și de comunicații învechită și neperformantă, pentru care nu s-au mai efectuat investiții semnificative din anul 2013. Mai mult, Strategia IT a ANAF pe perioada 2016-2020 nu a fost aprobată, la data auditului fiind elaborate două forme ale documentului, dar niciuna dintre ele nu este aprobată. În lipsa unei strategii nu se cunosc obiectivele pe termen scurt, mediu și lung, condiții în care referatele de necesitate cu valori semnificative, întocmite și înaintate de Direcția Generală de Tehnologia Informației (DGTI) către DGIAPSI (structura de achiziții a ANAF) în perioada 2013-2016, nu au fost aprobate de conducerea ANAF”, se arată în raport.

Lipsa investițiilor, concomitent cu încărcarea permanentă a capacităților de calcul și stocare din Centrul de Date Primar (CDP) și Centrul de Date Secundar (CDS), precum și creșterea exponențială a cerințelor pentru noi aplicații IT au condus la apariția unor disfuncționalități ale sistemului IT, constatate în misiunea de audit financiar.

”ANAF nu și-a îndeplinit obligația legală de a întocmi și prezenta situațiile financiare pentru activitatea proprie pe baza inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, deoarece în anul 2016 nu a inițiat operațiunile de inventariere, iar, în anul 2015, rezultatele inventarierii nu au fost înregistrate în evidența contabilă, acestea indicând minusuri de 56.018 mii lei”, se arată în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea de conturi
anaf
abateri