Reacții Paradise Papers: Comisia Europeană propune noi măsuri pentru combaterea fraudei în domeniul TVA

Reacții Paradise Papers: Comisia Europeană propune noi măsuri pentru combaterea fraudei în domeniul TVA
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 30 nov 2017

Comisia Europeană a propus astăzi noi măsuri legislative în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, ca răspuns la dezvăluirile recente din Paradise Papers privind schemele de evitare a plății impozitelor de către companii și persoane înstărite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Paradise Papers au arătat din nou modul în care unele persoane profită de aplicarea permisivă a normelor în materie de TVA ale UE pentru a plăti mai puțin TVA decât altele. Știm, de asemenea, că frauda în domeniul TVA poate fi o sursă de finanțare pentru acte penale, inclusiv pentru terorism. Combaterea acestui flagel necesită un schimb de informații între autoritățile naționale competente mult mai eficient decât în prezent, iar propunerile de astăzi vor permite realizarea acestui lucru”, a declarat Pierre Moscovici, comisarul UE petru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă.

Potrivit celor mai prudente estimări, frauda în domeniul TVA poate duce la o pierdere de venituri de peste 50 miliarde euro pe an pentru statele membre ale UE – “bani care ar trebui să se îndrepte către investiții publice în spitale, școli și drumuri”, arată Comisia într-un comunicat.

Premiere în noul buget al UE: Bani pentru blocarea dezinformării dinspre Rusia, bilete de tren gratuite în 30 de țări pentru tineri. Fonduri tăiate pentru Turcia CITEȘTE ȘI Premiere în noul buget al UE: Bani pentru blocarea dezinformării dinspre Rusia, bilete de tren gratuite în 30 de țări pentru tineri. Fonduri tăiate pentru Turcia

Propunerile de astăzi suplimentează măsurile incluse în proiectul de reformare a sistemului de TVA, despre care Profit.ro a scris la începutul lunii octombrie și vizează consolidarea cooperării între statele membre.

“De exemplu, rețeaua UE de experți în domeniul antifraudă Eurofisc va avea acces la datele de înmatriculare ale autovehiculelor din alte state membre, contribuind astfel la stoparea unei surse majore de fraudă în domeniul TVA legată de vânzările de autovehicule noi față de cele uzate”, a precizat Moscovici.

Chiar și comerțul cu autoturisme poate face, uneori, obiectul unor fraude, din cauza diferenței de aplicare a TVA pentru autoturismele noi și cele uzate, notează Comisia.

DOCUMENT Schimbare: Firmele cu capital social de 45.000 lei și cel puțin 2 angajați primesc dreptul de a opta pentru impozit pe profit în loc de impozit pe cifra de afaceri CITEȘTE ȘI DOCUMENT Schimbare: Firmele cu capital social de 45.000 lei și cel puțin 2 angajați primesc dreptul de a opta pentru impozit pe profit în loc de impozit pe cifra de afaceri

Autoturismele recente sau noi, pentru care suma integrală este impozabilă, pot fi vândute ca bunuri de ocazie pentru care doar marja de profit este supusă TVA. Pentru a combate acest tip de fraudă, funcționarii Eurofisc vor primi de la statele membre accesul la datele de înmatriculare a autoturismelor.

Pe lângă schimburile de informații cu privire la automobile, noile propuneri prevăd instituirea unui sistem online de schimb de informații în cadrul Eurofisc, ce va permite statelor membre să prelucreze, să analizeze și să verifice date referitoare la activitățile transfrontaliere. Noi competențe ar fi, de asemenea, acordate Eurofisc pentru a coordona anchetele transfrontaliere.

Totodată, noile măsuri ar deschide noi canale de comunicare și de schimb de date între OLAF, Europol și Parchetul European cu privire la activitățile transfrontaliere susceptibile de a duce la fraude în domeniul TVA.

În baza noilor norme, informațiile privind mărfurile intrate în UE vor fi puse în comun, iar cooperarea între autoritățile fiscale și vamale va fi consolidată în toate statele membre, arată Comisia.

Noile propuneri legislative vor fi transmise Parlamentului European pentru consultare și Consiliului UE pentru adoptare.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
propuneri
frauda tva
paradise papers