România, printre statele cu cea mai scăzută rată a ocupării forței de muncă din UE

România, printre statele cu cea mai scăzută rată a ocupării forței de muncă din UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2021

Piața forței de muncă din Uniunea Europeană a fost afectată semnificativ, în 2020, de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar rata ocupării forței de muncă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani s-a redus la 72,4%, în scădere cu 0,7 puncte procentuale (pp) față de 2019, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cea mai ridicată rată a ocupării forței de muncă s-a înregistrat anul trecut în Suedia (80,8%), Germania (80,1%), Olanda (80%) și Cehia (79,7%), iar cea mai scăzută în Grecia (61,1%), Italia (62,6%), Spania (65,7%), Croația (66,9%), Belgia (70%) și România (70,8%), scrie Agerpres.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

Aproape toate statele membre UE au înregistrat un declin al ratei ocupării forței de muncă între 2019 și 2020, singurele creșteri fiind în Malta (plus 0,6 pp, la 77,4%), Polonia (plus 0,6 pp, la 73,6%) și Croația (plus 0,2 pp, la 66,9%).

Între 2019 și 2020, cel mai semnificativ declin al ratei ocupării forței de muncă s-a înregistrat în Spania (minus 2,3 pp, la 65,7%), Irlanda (minus 1,7 pp, la 73,4%) și Bulgaria (minus 1,6 pp, la 73,4%).

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

La grupa de vârstă 20 - 64 ani, rata ocupării forței de muncă la bărbați s-a situat la 78,1% în 2020, în scădere față de 79% în 2019, în timp ce rata ocupării forței de muncă la femei era de 66,8%, în scădere de la 67,3%. Ca rezultat, decalajul între femei și bărbați în domeniul ocupării forței de muncă a scăzut la 11,3 pp, de la 11,7 pp în 2019. 

viewscnt
Afla mai multe despre
forta de munca
eurostat