Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, condamnați la 10 ani de închisoare în dosarul Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu și Liviu Luca, condamnați la 10 ani de închisoare în dosarul Petromservice
scris 26 apr 2018

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul delapidării patrimoniului Asociației Salariaților Petromservice, conform deciziei de joi a Curții de Apel București.

De asemenea, fostul lider de sindicat Liviu Luca a fost condamnat și el tot la 10 ani de detenție, scrie News.ro.

În acest dosar, Tribunalul București i-a condamnat, în 13 decembrie 2016, pe Sorin Ovidiu Vîntu la 10 ani și două luni de închisoare și pe Liviu Luca la zece ani de închisoare.

Judecarea dosarului a început în februarie 2014, la Tribunalul București și s-a finalizat în 20 octombrie, după 40 de termene de judecată, sentința fiind pronunțată marți, după patru amânări.

În acest dosar acuzațiile sunt de inițiere a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea au înregistrat cele mai mari creșteri ale inițiativei antreprenoriale la începutul anului CITEȘTE ȘI Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea au înregistrat cele mai mari creșteri ale inițiativei antreprenoriale la începutul anului

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism i-au trimis în judecată, în februarie 2014, pe Liviu Luca, Gheorghe Șupeală, Ioan Bohâlțeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici, Zizi Anagnastopol, în calitate de reprezentanți ai conducerii executive a SC PSV Company SA (fosta societate Petromservice) și membri ai Consiliului Director al Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA la data faptelor, Reveica Davidescu și Emil Nache, precum și Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan, în calitate de împuterniciți ai societăților offshore Comac Ltd., Stone Com Ltd și Elbahold Ltd, în dosarul în care acuzațiile sunt de pentru spălare de bani și delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la peste 12 milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan au constituit, în perioada 2005 – 2006, un grup infracțional prin care au urmărit delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților Petromservice. Planul infracțional al grupării s-a derulat în mai multe etape și a vizat implicarea offshore-ului Elbahold Ltd, controlat inițial de Vîntu și ulterior de Luca, care a participat la majorarea de capital social al SC PSV Company SA, ce a dus la diminuarea de la 50 la 25 la sută a acțiunilor Asociației Salariaților Petromservice.

În 21 februarie 2017, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat defintiv la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, instanța dispunând și confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari.

În 22 iulie 2016, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv la șase ani și două luni de închisoare, iar fostul lider al sindicatului din Petrom Liviu Luca a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul privind devalizarea companiei Petromservice. În același dosar, fostul director al Petromservice Gheorghe Șupeală a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare.

Vîntu mai are două condamnări definitive, în dosarul privind șantajarea lui Sebastian Ghiță și, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa.

Un an de închisoare a primit Sorin Ovidiu Vîntu pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță, iar pentru că l-a ajutat pe Nicolae Popa, care a plecat din țară după prăbușirea FNI și apoi a fost condamnat la 15 ani de închisoare, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, și din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare, pentru favorizarea lui Nicolae Popa. Omul de afaceri a fost eliberat condiționat din penitenciar în 19 noiembrie 2014, în 22 iulie 2016 fiind reîncarcerat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu luca
sorin ovidiu vintu