SUA figurează pe o listă intermediară a UE cu paradisuri fiscale

SUA figurează pe o listă intermediară a UE cu paradisuri fiscale
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2017

Statele Unite figurează pe o lista intermediară de 92 de țări cu care Uniunea Europeană va discuta înainte să stabilească, până la sfârșitul anului, o listă neagră a paradisurilor fiscale, au declarat miercuri surse concordante pentru AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

”Am invitat jurisdicțiile vizate să angajeze un dialog cu statele membre în vederea unei ieșiri de pe această listă”, a declarat una dintre aceste surse.

”Adevărata listă este (prevăzută) la sfârșitul anului”, a adăugat ea, conform News.ro.

Potrivit acestei surse, Statele Unite figurează pe această listă din cauza statului Delaware, criticat în mod frecvent din cauza unor condiții speciale de reglementare care atrag numeroase întreprinderi.

DOCUMENT Proiectul de lege privind grațierea trimis de Guvern în Parlament. Legea prevede grațierea genocidului și crimelor împotriva umanității CITEȘTE ȘI DOCUMENT Proiectul de lege privind grațierea trimis de Guvern în Parlament. Legea prevede grațierea genocidului și crimelor împotriva umanității

Brazilia, Singapore, Panama sau Canada figurează, de asemenea, pe această listă confidențială, întocmită în baza a trei criterii, și anume o lipsă de transparență, existența unor regimuri fiscale preferențiale și absenței impozitării societăților.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
padadis fiscal