Teodorovici: România are un regim fiscal foarte atractiv, principala problemă o reprezintă birocrația. Cetățenii trebuie să înțeleagă că statul trebuie să fie finanțat

Teodorovici: România are un regim fiscal foarte atractiv, principala problemă o reprezintă birocrația. Cetățenii trebuie să înțeleagă că statul trebuie să fie finanțat
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 feb 2018

Ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, susține că presiunea birocratică asupra contribuabilului trebuie să scadă, susținând că România are un regim fiscal foarte atractiv, dar că principala problemă este partea birocratică,care îi sperie atât pe contribuabi, cât și pe investitori. Referindu-se la formularul 600, Teodorovici a spus că există două, trei scenarii în lucru, dar că cetățenii trebuie să înțeleagă că statul trebuie să fie finanțat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Teodorovici a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la sediul Partidului Social Democrat Tulcea, că Ministerul de Finanțe nu va adăuga noi formulare sau obligații față de fisc pentru contribuabil, scrie News.ro

“La Ministerul de Finanțe ce se va face începând de ieri nu va avea ca scop să adauge pentru  contribuabil nimic, că vorbim de formulare, că vorbim de obligații față de fisc. Povara trebuie să scadă, ca și presiune birocratică asupra contribuabilului, fie el persoană fizică, fie el persoană juridică”, a afirmat Teodorovici.

El a mai spus că România are un regim fiscal atractiv, principala problemă fiind partea birocratică.

Bucureștenii și constănțenii, cei mai mari amatori de vacanțe pe vase de croazieră. Spre ce destinații se îmbarcă CITEȘTE ȘI Bucureștenii și constănțenii, cei mai mari amatori de vacanțe pe vase de croazieră. Spre ce destinații se îmbarcă

“Din punct de vedere fiscal, dacă o să comparați cum stau alte state în jurul nostru, veți vedea că România are un regim fiscal foarte atractiv. Problema principală, în schimb, o reprezintă birocrația, partea birocratică, ceea ce efectiv sperie și contribuabilul și mai ales investitorii care ar dori să aleagă România în locul altei destinații. Cred că asta este principala zonă de atac în acest an”, a explicat Eugen Teodorovici. 

El s-a referit în cadrul conferinței de presă și la formularul 600, amintind că în ședința de Guvern de miercuri a fost amânat termenul pentru depunerea acestui formular până pe data de 15 aprilie. Ministrul spune că oamenii nu mai trebuie să meargă să depună acest formular.

“Dar atâta timp cât noi spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la fisc să depună mai departe aceste formulare. Mai mult, pentru că se ridică întrebarea ce fac cei care au depus deja, cu siguranță o să găsim o soluție ca lucrurile să nu se repete. Nu trebuie să fie nevoiți să o ia de la capăt, să depună din nou acele formulare pentru că este, să spunem, răspunderea Fiscului, sau era de la început, să facă lucrurile să fie cât mai simple”, a menționat Teodorovici.

El a mai spus că se caută soluții pentru simplificarea formularului 600, fie comasarea acestuia cu formularul 200, precizând că sunt două, trei scenarii în lucru, urmând să fie aleasă cea mai bună formă.

Teodorovici a mai spus că cetățenii trebuie să înțeleagă că statul trebuie să fie finanțat.

“Trebuie să înțeleagă toți cetățenii că tu, stat, trebuie să te finanțezi. Ai de făcut multe dintre obiectivele pe care cu toții le dorim. Ne raportăm tot timpul la țări din vestul Europei când e vorba de calitatea serviciilor, dar când e vorba de plata către stat a anumitor servicii ne raportăm la alte state, care sunt foarte jos. Nu poți să ai și una și alta. Trebuie să găsim calea de mijloc ca să fim cu toții mulțumiți”, a explicat ministrul Finanțelor.

Eugen Teodorovici a vrut ca prima conferință de presă în calitate de ministrul al Finanțelor să fie ținută la Tulcea, având în vedere că este parlamentar care reprezintă acest județ.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministru finantelor
eugen teodorovici