Trendul insolvențelor revine pe creștere, la fel și cel al firmelor înregistrate

Trendul insolvențelor revine pe creștere, la fel și cel al firmelor înregistrate
scris 21 nov 2017

Numărul insolvențelor din primele trei trimestre ale anului 2017 a crescut cu 7,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Conform rapoartelor statistice publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în perioada ianuarie – septembrie 2017 au fost înregistrate 6.441 de insolvențe ale entităților juridice active la nivel național, cu 7,58% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2016, când 5.957 de entități juridice au intrat în insolvență.

Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în București (1.393), în creștere cu 15,60% față de aceeași perioadă din 2016, Iași (385), Bihor (351) și Constanța (277). Cel mai mic număr de insolvențe înregistrate în această perioadă a fost în județele Călărași (43), Mehedinți (38) și Sălaj (29), arată datele unui studiu realizat de BunuriExecutate.ro

STUDIU Freelancing-ul cunoaște o ascensiune tot mai mare în rândul românilor. Domeniile unde lucrează cei mai mulți freelanceri CITEȘTE ȘI STUDIU Freelancing-ul cunoaște o ascensiune tot mai mare în rândul românilor. Domeniile unde lucrează cei mai mulți freelanceri

În aceeași perioadă (ianuarie-septembrie 2017) numărul de entități juridice înmatriculate la nivel național a crescut la 112.180, cu 32.23% față de aceeași perioadă din 2016, când au fost înregistrate 84.836 de înmatriculări. 

În perioada ianuarie 2010 – iunie 2016, numărul înmatriculărilor a scăzut fluctuant, ajungând ca în anul 2016 să se situeze sub numărul înregistrat în anul 2010.

În ceea ce privește numărul total de Insolvențe, s-a înregistrat o creștere până în anul 2014 inclusiv. Din anul 2015, situația s-a modificat, iar insolvențele au scăzut considerabil, moment în care economia a cunoscut o perioadă inițială de revenire.

„Numărul mare de insolvențe a determinat și creșterea numărului de bunuri aflate în lichidare patrimonială, care puteau fi cumpărate la prețuri sub cele ale pieței. Acest lucru a reprezentat pentru unii investitori (persoane fizice și juridice) care dețineau capital, oportunități de investiții și totodată șansa de a marca un profit mediu pe termen scurt. Prețurile bunurilor lichidate sunt încă sub prețul pieței, iar creditorii vor să vândă cât mai repede pentru a aduna capital în vederea propriei finanțări”, a declarat Nicu Bucur, manager BunuriExecutate.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
insolvente
onrc