Piața locală a brokerajului în asigurări a trecut, în ultimii 10 ani, printr-o transformare profundă, marcată de profesionalizare, consolidare și adaptare la noile realități economice și tehnologice, unul din reperele acestei transformări fiind ponderea brokerilor în volumul primelor subscrise, care a depășit 69%, chiar mai mult în unele segmente, spune pentru Profit.ro Marius Laslo, directorul executiv al Destine Broker, al treilea broker în ierarhia de profil.
"Clienții au devenit mai interesați de comparații de prețuri și de oferte multiple, ceea ce a consolidat rolul brokerilor ca principali distribuitori. Piața a trecut printr-un proces de consolidare: mulți brokeri mici au dispărut sau au fost absorbiți de jucători mari și au apărut grupuri financiare integrate (ex. brokeri cu activități și în credite sau pensii).
Falimentele unor asigurători mari (City Insurance, Euroins) au afectat direct activitatea brokerilor: dificultăți în găsirea de oferte RCA, creșterea reclamațiilor, presiune pe transparență și comisioane. Brokerii au fost nevoiți să joace un rol esențial în menținerea stabilității pieței și în consilierea clienților în perioade tensionate", a afirmat Laslo.
El spune că, în ultimii 5 ani, digitalizarea activității brokerilor s-a intensificat. Astfel, ofertarea și emiterea se realizează online, documentele sunt semnate electronic, iar gestionarea daunelor se face prin aplicații.
"Brokerii au început să promoveze mai mult asigurările facultative: locuință, sănătate, viață, property, CASCO, pentru a reduce dependența de RCA. S-a pus accent pe personalizarea produselor și pe consilierea clienților persoane juridice (IMM-uri, companii mari)", a arătat șeful Destine Broker.

Pentru următorii 10 ani, pe baza tendințelor actuale și a dinamicii pieței, Laslo consideră că vom asista la o transformare profundă a brokerajului în asigurări.
"Astfel, inteligența artificială și machine learning vor fi folosite pentru analiză de risc, personalizarea ofertelor și procesarea daunelor. Aplicațiile mobile și platformele digitale integrate vor deveni norma: clientul își va putea gestiona întreaga relație cu brokerul online, inclusiv notificarea daunelor și urmărirea statusului acestora în timp real.
Asigurările vor deveni mult mai flexibile. De exemplu, polițe valabile pe o perioadă scurtă (asigurare CASCO doar pentru weekend-uri) sau polițe ajustate dinamic în funcție de comportamentul clientului. Brokerii vor oferi soluții modulare și consultanță bazată pe date, adaptate stilului de viață al clientului", a spus Laslo.
El anticipează că numărul brokerilor va continua să scadă semnificativ, pe măsură ce jucătorii mari vor absorbi firmele mici care nu fac față investițiilor în tehnologie și reglementare.
"Se vor impune grupuri financiare integrate care vor oferi, pe lângă asigurări, și servicii conexe: credite, pensii private, investiții. De asemenea, se va pune accent pe responsabilitatea socială a brokerului: educarea clienților, protecția consumatorului vulnerabil și promovarea asigurărilor etice.
Brokerii vor juca un rol cheie în creșterea ponderii asigurărilor facultative (locuință, sănătate, viață, business), pe fondul educării publicului și al obligațiilor contractuale (ex: credit ipotecar cu asigurare). Totodată, va scădea dependența de RCA, un segment supus fluctuațiilor și problemelor de stabilitate", a arătat reprezentantul Destine Broker.

Laslo crede că este realist ca, în următorii 10 ani, ponderea brokerilor în total subscrieri să se mențină ridicată, între 70-75%, poate chiar ușor în creștere, datorită consolidării pieței, accentului pe consiliere independentă și digitalizării accelerate, care va consolida rolul brokerului ca interfață între client și asigurător.
"În 2024, segmentul auto (RCA + CASCO) reprezintă 78,71% din total intermedieri brokeri, conform ASF. În următorii 10 ani, este realist să anticipăm o scădere graduală a acestei ponderi, pe fondul promovării asigurărilor facultative (property, sănătate, viață), creșterii cererii pentru produse complexe corporate (cyber, liability) și maturizării clienților, care încep să vadă dincolo de RCA și CASCO.
Totuși, cota de sub 50% în 10 ani pare optimistă, având în vedere specificul pieței românești, respectiv parcul auto este în continuare foarte mare. RCA rămâne obligatoriu, CASCO va fi tot mai promovat (ex: prin leasing, credit auto), iar asigurările facultative cresc, dar mai lent decât ne-am dori, din cauza nivelului general al educației financiare și al veniturilor", a explicat Laslo.
În privința asigurărilor de viață, reprezentantul Destine Broker spune că că este foarte posibil ca ponderea brokerilor pe segmentul asigurărilor de viață din România să atingă 30-35% în următorii 10 ani.
"Ba chiar, în unele scenarii, ar putea depăși această estimare. Maturizarea pieței, îmbătrânirea populației și conștientizarea nevoii de securitate financiară pe termen lung pot stimula cererea pentru produse de asigurare de viață. De asemenea, o economie stabilă și în creștere în România ar încuraja investițiile în asigurări", a mai spus Laslo.

Pe fondul unei fragmentări consistente, piața brokerajului va cunoaște o accelerare a procesului de consolidare.
"Brokerii mari, cu acces la capital, vor achiziționa brokeri mai mici pentru a-și extinde portofoliul, expertiza și amprenta geografică. Această tendință va fi alimentată de presiunea reglementărilor, cerințele de conformitate, care devin tot mai stricte și mai ușor de gestionat pentru entitățile mai mari, plus nevoia de scalare. Pentru a investi în tehnologie și a oferi servicii integrate, brokerii vor avea nevoie de o anumită scară a operațiunilor.
Digitalizarea nu va mai fi un "plus", ci o componentă esențială a operațiunilor. Pe măsură ce competiția crește, brokerii vor căuta să se diferențieze prin specializare, dar, în același timp, vor forma parteneriate strategice.
Chiar și cu o digitalizare extinsă, rolul consilierului uman va rămâne crucial, mai ales pentru produsele complexe și pentru segmentul corporate", a mai spus Laslo.
Destine Broker este parte a Destine Holding, care mai include Destine Leasing, Destine Holidays, Destine Asig, Destine Imobiliare și Nova Destine Assistance.
La finele anului 2024, Destine Broker ocupa locul trei în ierarhia de profil, cu o cotă de piață de 6,84%, comparativ cu 4,49% în anul 2015, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Veniturile din distribuția polițelor au scăzut la 110,09 milioane de lei în 2024, de la 113,74 milioane de lei în 2023, pe fondul plafonării comisionelor pentru intermedierea polițelor RCA.
În schimb, profitul net al Destine Broker s-a dublat în 2024, la 2,21 milioane de lei.