Aceasta cotațir vine pe fondul așteptărilor că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reduce din nou dobânzile, a cererii ridicate, și a escaladării tensiunilor în Venezuela.
Conform agenției Bloomberg, cotația aurului a crescut miercuri cu aproape 1%, ajungând la 4.511,91 dolari pe uncie la ora 10:02 GMT, după ce puțin mai devreme a atins nivelul record de 4.525,77 dolari, scrie Agerpres.
Cotația metalului galben înregistrează a treia zi de creștere consecutivă.
În paralel, prețul unciei de argint a urcat cu 1,8%, până la nivelul istoric ridicat de 72,70 dolari, în timp ce prețul unciei de platină a crescut cu 4%, până la nivelul record de 2.300 dolari.
Anul acesta, cotația aurului a urcat cu aproape 70%, depășind multiple recorduri și depășind pentru prima dată pragurile de 3.000, 4.000 și 4.500 de dolari pe uncie. De asemenea, cotația argintului a urcat cu aproape 150% până acum în acest an, depășind aurul, pe fondul dificultăților din lanțurile de aprovizionare. Ambele se îndreaptă spre cel mai semnificativ avans anual începând din 1979.
Analiștii se așteaptă la continuarea tendinței de creștere a cotației aurului până la 4.527 dolari pe uncie.
Intensificarea tensiunilor geopolitice și comerciale a stimulat cererea de active refugiu în acest an, în timp ce băncile centrale au continuat să cumpere metalul prețios într-un ritm accelerat.
Deprecierea dolarului a sprijinit de asemenea creșterea cotației aurului.
Piețele financiare se așteaptă ca Rezerva Federală a SUA să reducă de două ori dobânzile anul viitor, chiar dacă oficialii Fed au semnalat că sunt prudenți în legătură cu politica monetară.
„Motoarele actualei creșteri a cotațiilor la aur și argint sunt o combinație de cerere ridicată și sensibilitate sporită la riscurile macro. Ne așteptam la continuarea creșterii cotațiilor”, a apreciat John Feeney, director în cadrul Guardian Vaults din Sydney.
Analiștii de la Goldman Sachs Group Inc sunt printre cei care se așteaptă la continuarea creșterii cotațiilor în 2026, în scenariul lor de bază în care cotația aurului ajunge la 4.900 dolari pe uncie.















