Prosus, companie din care face parte și eMag, interesată să cumpere o altă firmă de livrări de mâncare după ce a pierdut lupta pentru Just Eat. "Analizăm mai multe opțiuni."

Prosus, companie din care face parte și eMag, interesată să cumpere o altă firmă de livrări de mâncare după ce a pierdut lupta pentru Just Eat. "Analizăm mai multe opțiuni."
scris 17 ian 2020

Prosus, companie din care face parte și eMag, plănuiește în continuare să cumpere un jucător de pe piața livrărilor de mâncare, după ce a pierdut lupta pentru preluarea Just Eat.

Prosus a pierdut, săptămâna trecută, cursa pentru preluarea Just Eat în fața companiei olandeze pentru comenzi online de mâncare Takeaway.com, care și-a asigurat recent preluarea firmei britanice Just Eat, cu o ofertă de 6,2 miliarde de lire sterline (8 miliarde dolari) sub formă de acțiuni.

Mesaje între angajații Boeing, înainte de accidentele cu 737 MAX: \ CITEȘTE ȘI Mesaje între angajații Boeing, înainte de accidentele cu 737 MAX: "Avioane proiectate de clovni, verificate de maimuțe"

Reprezentanții companiei susțin că Prosus are acum alte firme de livrări în vizor.

"Analizăm în continuare multe opțiuni pe această zonă", a declarat Larry Illg, director ventures & food la Prosus, citat de Bloomberg.

În octombrie, Prosus, companie desprinsă din grupul sud-african Naspers, din care face parte și eMAG, a lansat o ofertă nesolicitată pentru preluarea platformei britanice de livrări mâncare Just Eat, la câteva luni după ce aceasta din urmă a agreat un acord de fuziune cu Takeaway.com.

Prosus anunțase că oferă 4,9 miliarde de lire sterline (6,3 miliarde dolari) în numerar pentru Just Eat, însă acționarii au votat în favoarea ofertei Takeway.

Naspers a separat recent mărcile internaționale din domeniul internetului, inclusiv participația deținută la eMAG, listând aceste active pe bursa de la Amsterdam, sub denumirea Prosus.

Naspers este cel mai mare grup de media și internet din Africa de Sud și unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie la nivel global. Grupul a devenit acționar majoritar al Dante International, proprietarul eMAG, în 2012, când a plătit 82 milioane de dolari pentru un pachet de control la compania românească.

În prezent, Naspers deține 80,1% din acțiunile eMAG, restul acțiunilor revenind omului de afaceri Iulian Stanciu.

Grupul de firme eMAG este principalul activ al Naspers pe segmentul de comerț electronic cu bunuri de larg consum. Afacerea cuprinde platformele de e-comerț omonime din România, Ungaria, Bulgaria și Polonia, precum și retailerul online de modă FashionDays, printre cei mai mari din România.

De asemenea, eMAG operează firma de curierat SameDay, retailerul de computere PC Garage, furnizorul de servicii de reparații electro-IT Depanero și firma de marketing Conversion Marketing.

viewscnt
Afla mai multe despre
naspers
livrari mancare
emag
prosus
just eat
takeaway