Schimbarea obiceiurilor de consum taie 830 de miliarde de dolari din valoarea de piață a producătorilor de alcool

Valoarea acțiunilor celor mai importanți producători mondiali de bere, vin și băuturi spirtoase listați la bursă a scăzut cu un total de 830 de miliarde de dolari în ultimii patru ani, în contextul în care sectorul se confruntă cu o schimbare monumentală, transmite Bloomberg.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Schimbarea obiceiurilor de consum taie 830 de miliarde de dolari din valoarea de piață a producătorilor de alcool

Modificarea obiceiurilor de consum și preocupările tot mai mari legate de sănătate au afectat câștigurile producătorilor de alcool, fiind agravate de tarifele americane, impactul dobânzilor ridicate asupra cheltuielilor de consum și chiar și de prețurile crescute ale materiilor prime.

În China, încrederea slabă a gospodăriilor și interdicția consumului de alcool pentru evenimente oficiale au alimentat tendința descendentă, scrie Agerpres.

 FOTO Un brand celebru pleacă, altul vine în loc. Fratelli a intrat în locul La Mama Ateneu, închis după 22 ani CONFIRMARE CITEȘTE ȘI FOTO Un brand celebru pleacă, altul vine în loc. Fratelli a intrat în locul La Mama Ateneu, închis după 22 ani CONFIRMARE

Rezultatul este un val de presiune cu care se confruntă companiile din spatele unora dintre cele mai populare băuturi din lume, care nu au profitat de creșterea record a acțiunilor globale. În schimb, aceste companii se luptă să se adapteze la noile dinamici comerciale care i-au luat pe mulți prin surprindere.

'Avem o schimbare structurală în desfășurare - oamenii beau mai puțin', a declarat Sarah Simon, analist la Morgan Stanley.

Anul acesta, acțiunile giganților europeni Diageo Plc (care dețin mărcile Johnnie Walker și Smirnoff), Pernod Ricard SA și Remy Cointreau SA au atins cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu. Brown-Forman Corp., proprietarul Jack Daniel's, și Treasury Wine Estates Ltd. din Australia au înregistrat scăderi similare. Acțiunile gigantului chinez al băuturilor alcoolice Kweichow Moutai Co. se tranzacționează cu peste 40% sub maximul din 2021.

Tendința de scădere a acțiunilor s-ar putea extinde și mai mult, producătorii de alcool confruntându-se nu doar cu reduceri ale veniturilor, ci și cu niveluri ridicate ale datoriilor și cu fluctuația managementului, pe măsură ce se adaptează la un sector în continuă schimbare, potrivit lui Sarah Simon.

Principala provocare cu care se confruntă industria alcoolului este o schimbare de comportament. În august, un indicator Gallup al consumului de alcool în SUA a coborât la cel mai scăzut nivel de când există date statistice, 1939. Avertismentele de la organizații precum Organizația Mondială a Sănătății și US Surgeon General au diminuat cererea în rândul generației X. În același timp, alcoolul a devenit mai puțin la modă pentru mileniali și generația Z.

INEDIT O episcopie din România lansează cafeneaua OrthoCaffé CITEȘTE ȘI INEDIT O episcopie din România lansează cafeneaua OrthoCaffé

'Am văzut un impact de patru ori mai mare decât cel al crizei financiare asupra consumului de alcool. Piața consideră că a existat un fel de schimbare structurală și că nu ne vom întoarce la ratele de creștere pe care le-am avut în trecut', a declarat Laurence Whyatt, analist la Barclays Plc.

Criza a dus la o serie de tranzacții și lansări de produse. Carlsberg A/S a lansat un cidru fără alcool în februarie, iar Davide Campari-Milano NV a pus pe piață în luna mai, în SUA, băutura fără alcool Crodino. Anul trecut, Diageo a achiziționat Ritual Zero Proof Non-Alcoholic Spirits, cu sediul în Chicago, în timp ce Moet Hennessy, divizia de băuturi a gigantului de lux LVMH, a achiziționat o participație la French Bloom, care produce o băutură spumantă de lux.

Unele mișcări la nivelul companiilor au fost mai dramatice, inclusiv restructurări și reduceri de locuri de muncă. Directorii generali au fost schimbați anul acesta la Diageo, Remy Cointreau și Campari în Europa, Treasury Wine în Australia, Molson Coors Beverage Co. în SUA și Suntory Holdings Ltd. în Japonia. Doi președinți au plecat de la Moutai în mai puțin de doi ani.

'Este remarcabil faptul că, într-o industrie în care au loc multe schimbări, dintr-o dată există și multe schimbări de management', a declarat Sarah Simon.

Analista subliniază că există mai multe recomandări de tip 'underweight' (investitorii sunt sfătuiți să reducă expunerea - n. r.) pe acțiunile din sectorul băuturilor decât în orice altă categorie de bunuri de consum europene.

Eșec - Smyk, cu zeci de magazine în România, și-a anulat IPO-ul CITEȘTE ȘI Eșec - Smyk, cu zeci de magazine în România, și-a anulat IPO-ul

Incertitudinea privind industria alcoolului dă naștere la comparații cu industria tutunului, lucru care 'ar fi fost de neconceput acum cinci ani', a declarat Andrew Gowen, șeful departamentului de cercetare de la fondul Bell Asset Management Ltd.

Creșterea negativă a volumului va împinge companiile să scadă costurile și să dezvolte opțiuni mai ieftine, a spus Gowen. Fondul său evită acest sector din cauza lipsei de claritate cu privire la perspectivele pe termen lung.

'Această industrie există de 7.000 de ani, dar multe se pot schimba', a spus Gowen. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0851 -0.0005-0.01 %
1 USD4.3947 +0.0147+0.34 %
1 GBP5.7713 -0.0006-0.01 %
1 CHF5.4787 +0.0006+0.01 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite