Pentru Christian Tour, unul dintre cei mai mari turoperatori români, această rețea s-a construit în aproape 30 de ani de activitate și include agenții de turism din România, operatori locali din destinații internaționale și manageri ai companiilor partenere. Pe măsură ce Christian Tour evoluează și investește în digitalizare, transformându-se treptat dintr-un touroperator clasic într-un OTA - Online Travel Agency, aceste parteneriate devin o parte esențială a modelului său de business.
De la agenții de turism locale care au crescut odată cu portofoliul companiei, până la operatori internaționali care aduc destinații noi pentru piața românească, colaboratorii au devenit o parte integrantă a ecosistemului de business Christian Tour.
Turcia, Egipt și Tunisia: Avantajul piețelor noi și parteneriatelor internaționale
Pentru operatorii locali din destinațiile turistice, accesul la o piață nouă poate avea un impact major. Un exemplu este Tunisia, unde Carthage Group a început colaborarea cu Christian Tour în 2024, iar rezultatele au apărut rapid: „În 2025 am atins 16 mii de vizitatori, iar pentru anul acesta estimăm că cifra se va dubla”, spune Faji Mohamed Khalil, General Manager al companiei. „Să ai un partener cum este Christian Tour ne ajută foarte mult, mai ales pentru că ne-a oferit oportunități de promovare a Tunisiei către turiștii români”, a mai adăugat acesta.
În același timp, Emrah Seyit, General Manager al Memento Turkiye, parte a grupului Christian Tour, descrie începutul colaborării sale drept „o chestiune ce ține de destin”. El subliniază avantajele unui parteneriat cu cel mai mare touroperator din România: „Pornești discuțiile cu un mare plus. Este o forță. În același timp, este și o provocare, trebuie să menții poziția și să crești constant.”
În Egipt, unde serviciile pentru turiștii Christian Tour sunt operate prin Planet Tours Egypt, s-a dovedit că parteneriatul cu un touroperator cu renume aduce nu doar mai mulți turiști, ci și vizibilitate: „Christian Tour este un brand foarte cunoscut în Egipt și la nivel internațional. Asocierea cu un nume puternic ne aduce un portofoliu important de clienți și consolidează reputația noastră în piață,” spun reprezentanții Planet Tours Egypt. „Este diferit față de alte companii. Totul se mișcă repede, iar colaborarea este profundă și eficientă”, a mai adăugă aceștia, care lucrează la extinderea turismului către Luxor, Aswan și Oaza Siwa – destinații cu potențial ridicat, dar încă insuficient promovate.
Mai puternici împreună: un pariu câștigat cu agențiile din România
Agențiile românești apreciază stabilitatea și inovația adusă de companie. Natalia Birău, manager la Simbotour Oradea, povestește: „Christian Tour a fost printre primii colaboratori pe care agenția noastră i-a avut la Oradea. Este foarte important ca turiștii să știe că se pot baza pe agenția care le-a vândut un pachet, iar Christian Tour este acest tip de partener, mereu acolo.” De-a lungul anilor, această încredere s-a consolidat prin proiecte comune, destinații noi introduse constant în ofertă și prin sprijinul oferit agențiilor partenere pentru a veni către turiști cu experiențe de vacanță cât mai atractive.
Este și cazul lui Andrei Simulescu, de la TourSim, care a remarcat contribuția Christian Tour la diferențierea ofertei în fața turiștilor: „Nu au așteptat ca alții să stabilească un trend nou, ci l-au stabilit chiar ei. Asta ne-a ajutat și pe noi să evoluăm și să oferim un diferențiator de calitate.” Stabilitatea și predictibilitatea pe care le oferă parteneriatul au transformat Christian Tour într-un pilon al afacerilor agențiilor partenere, generând profitabilitate și încredere pe termen lung.
Și pentru Roju Travel, începuturile cu Christian Tour au fost definitorii: „Christian Tour ne-a oferit flexibilitate și suport constant, cu sfaturi, informații și logistică. Unul dintre cele mai mari atuuri este compania Anima Wings – aeronave moderne, confort sporit și servicii complete. Parteneriatul nostru înseamnă siguranță și flexibilitate,” a declarat Traian Iacob.
Un ecosistem sudat: cheia succesului și a creșterii durabile
În ultimii ani, Christian Tour a trecut de la modelul clasic de touroperator la cel de Online Travel Agency (OTA), transformare pe care fondatorul Cristian Pandel o descrie astfel: „Christian Tour nu mai este doar un touroperator. Prin investițiile în tehnologie, devenim o firmă de tehnologie cu aplicații și business în turism.” În același timp, incoming-ul este văzut ca un „proiect de țară”, cu obiectivul de a atrage turiști străini în România, folosind infrastructura proprie de transport și parteneriate locale și internaționale.
Astfel, printr-o abordare bazată pe încredere, flexibilitate și sprijin reciproc, fiecare proiect comun devine o oportunitate de creștere și dezvoltare, demonstrând că în turism, rezultatele durabile apar doar atunci când munca și viziunea se construiesc împreună: „Partenerilor le cerem să facem echipă, pentru că doar împreună lucrurile merg cu adevărat bine”, a mai adăugat Cristian Pandel.














