

Guvernul interimar lucrează la închiderea PNRR până la finalul lunii august, printr-o ultimă modificare a planului care să permită maximizarea componentei de grant și evitarea unor penalizări pentru proiectele care nu mai pot fi finalizate la timp. România ar urma să combine ultimele două cereri de plată într-o singură solicitare, depusă cel mai probabil în septembrie sau septembrie-octombrie, a anunțat Florin Alexandru Zaharia, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, la Maratonul Fondurilor Europene organizat de Profit.ro.
Bucureștiul funcționează ca un "aspirator de resurse", în primul rând umane dar și economice, din județele din componența Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud - Muntenia, care însă încearcă o schimbare de paradigmă astfel încât să transforme zona într-un furnizor strategic al Capitalei, în special prin dezvoltarea industriei alimentare, anunță, la Maratonul Fondurilor Europene organizat de Profit.ro, Liviu Mușat, directorul general al agenției.
Armata lituaniană a îndemnat populația să se adăpostească în mai multe regiuni ale țării din cauza unei alerte cu drone care a dus la suspendarea zborurilor pe aeroportul internațional din Vilnius, în timp ce înșiși președintele Gitanas Nauseda și prim-ministrul Inga Ruginiene au fost conduși la adăposturi.
O mare provocare administrativă în ce privește absorbția fondurilor europene a reprezentat-o schimbarea mentalității cu privire la absorbția acestora, având în vedere că proiectele trebuie finalizate până la 31 august, a arătat la Maratonul Fondurilor Europene organizat de Profit.ro, Ruxandra Chirilă, director general adjunct Direcția Generală Management Reziliență și Fond Social pentru Climă din MIPE.
Un oficial al Casei Albe a declarat că Donald Trump va participa la summitul G7 din Franța, programat în perioada 15-17 iunie în stațiunea balneară Evian.
Președintele american, Donald Trump, primește imunitate fiscală “pe viață”. Decizia a fost luată în contextul unui acord de suspendare a procesului de 10 miliarde de dolari intentat de președintele Donald Trump împotriva Serviciului Fiscal Intern (IRS).
Băuturile alcoolice tradiționale care nu sunt destinate vânzării, în limita a 200 litri anual pe o gospodărie, vor fi scutite de accize, prevede un amendament la Codul fiscal, analizat de Profit.ro și care a primit acum votul final al Parlamentului. Amendamentul se adaugă prevederii actuale, menținute și ea, care impune o limită de 50 litri anual pentru consumul unei gospodării.
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului TAROM, argumentând că estimările de venituri indicate nu sunt credibile și astfel vor crește pierderile.
Pentagonul a anunțat că a redus numărul brigăzilor de luptă staționate în Europa de la patru la trei, o nouă etapă în reducerea inițiată de Donald Trump a prezenței militare americane pe continent.
O parte dintre locatarii blocului afectat de explozia din Rahova vor putea intra în apartamente să-și recupereze bunurile, anunță Primăria București.
O nouă etapă de reglementare va fi aplicată în România, începând de astăzi, pentru închirierile pe termen scurt prin platforme precum Airbnb și Booking.
Cum accesează companiile fonduri europene, Ce trebuie schimbat pentru a accelera accesarea fondurilor UE, Cum pot IMM-urile să acceseze mai ușor finanțările europene, Ce greșeli fac cel mai des aplicanții, Cum alegi consultantul potrivit sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate astăzi, de la ora 10.00, la Maratonul Fondurilor Europene - Finanțarea economiei reale: oportunități, blocaje și soluții, Ediția a 4 a.
CFR Marfă a depus în instanță actul prin care își cere falimentul. Activele urmează să fie preluate de nou-înființata companie Carpatica Feroviar.
România are printre cele mai mari riscuri de sărăcie în rândul populației din UE, fiind depășită la acest capitol doar de Bulgaria și de Grecia. Totuși, Bucureștiul calculat individual este printre capitalele cu risc mic de sărăcie în rândul celor europene.
Compania națională aeriană TAROM anunță că va scumpi biletele, argumentând decizia prin creșterea prețului la kerosen.
Grupul parlamentar al PSD a inițiat respingerea noilor norme privind antrepozitele fiscale, rambursările de TVA și compensarea plafonării la energie, adoptate de Guvernul Bolojan, prin ordonanță de urgență, chiar înaintea demiterii prin moțiune de cenzură în Parlament, dar fără avizul Consiliului Legislativ.
Fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, un aliat al actualului premier socialist Pedro Sanchez, este investigat pentru presupus trafic de influență și infracțiuni conexe, a anunțat cea mai înaltă instanță penală a țării.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro