

Termocentrala pe huilă Paroșeni, a companiei de stat Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), a fost pornită, fiind pregătită să funcționeze până în weekend, iar dacă vor fi solicitări din partea Dispeceratului Energetic Național (DEN) perioada de lucru se va putea prelungi și săptămâna viitoare.
După venirea la putere a noului premier Peter Magyar, marile companii și oamenii de afaceri care și-au construit imperiile în timpul celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban își schimbă strategiile.
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu spune că o rețea de 3.500 de conturi false a atacat profilul său de Facebook, cu scopul de a limita distribuția mesajelor mele publice și afectarea credibilității în spațiul digital.
Sudul Litoralului românesc – stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla – se afirmă tot mai clar ca un pol de atracție pentru capitalul privat.
Guvernul discută astăzi cu marii consumatori industriali de energie electrică planificări de reduceri voluntare de consum în orele de vârf, după oprirea reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă, din cauza secetei, la care se adaugă riscul ca și cel de-al doilea să fie oprit, din același motiv, caz în care România ar rămâne fără circa 1.400 MW de putere de producție.
Indicatorii tehnico-economici pentru proiectul complexului sportiv Ion Țiriac, din Brașov, gândit să fie amenajat pe locul fostului ștrand, au fost aprobați în ultima ședință a Consiliului Local Brașov.
Fost membru POT, senatorul neafiliat Paul Pintea a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis, el având deja o condamnare definitivă pentru o faptă similară.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, achiziționează energie din Ucraina cu sprijinul Energocom, traderul și furnizorul de stat din Republica Moldova.
Consiliul Concurenței a sancționat Agrana Sales & Marketing GmbH, Agrana România SRL și Lucsor Impex SRL cu amenzi în valoare totală de 52,09 milioane lei (aproximativ 10,22 milioane euro), acuzând o înțelegere anticoncurențială pe piața zahărului din România.
Pentru a se putea devia debitul Dunării pe brațul Dunării Vechi, pentru a alimenta Centrala Nucleară de la Cernavodă, militarii au realizat o nouă detonare a stâncii Pârjoaia.
Grupul Adrem și grupul Electroechipament Industrial (EEI) au anunțat semnarea unui acord prin care Adrem intenționează să preia participația majoritară în cadrul grupului EEI, companie antreprenorială românească activă în sectorul energetic.
Valul de căldură va persista în următoarele zile și se va intensifica, urmând să afecteze cea mai mare parte a țării.
Prețul angro mediu al energiei cu livrare astăzi în orele de vârf de consum ale serii, din intervalul 18-23, pe piața pentru ziua următoare (PZU) de la bursa de profil OPCOM, este cu 57% mai mare decât cotația echivalentă medie a electricității livrate ieri, în weekend, și dublu comparativ cu cel de lunea trecută.
Asocierea Băiculescu Construct (lider) și Hidrotop Top Construct a câștigat o licitație organizată de Compania Națională Aeroporturi București pentru construirea unei parcări long term, cu 2 etaje și peste 800 de locuri la Aeroportul Otopeni.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a lansat o licitație deschisă pentru achiziția și implementarea unor echipamente moderne de tip Next Generation Firewall (NGFW) pentru infrastructura de comunicații a instituției, menite să crească semnificativ nivelul de securitate a rețelei.
Firmele Great People Inside, Pluri Consultants Romania, Arc Consulting și HR Expert Independent vor să furnizeze Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) servicii de recrutare a unui expert independent, specializat și autorizat în domeniul resurselor umane, în vederea participării, în calitate de membru al comisiei de selecție și nominalizare, la procesul de selecție a candidaților pentru ocuparea de posturi de membri ai consiliilor de administrație/supraveghere din cadrul întreprinderilor publice de la nivel central și local.
Subsidiara din România a Starlink, operatorul serviciului omonim de internet prin satelit, controlat de SpaceX al lui Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, a raportat pentru 2025, primul an de funcționare, o cifră de afaceri de 423.237 lei și un profit net de 16.994 lei, conform datelor analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro