Președintele Franței Emmanuel Macron a calificat drept o greșeală pentru Statele Unite și pentru planetă retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, a precizat că acordul nu este renegociabil și i-a invitat pe oamenii de știință, pe inginerii și pe antreprenorii americani să vină în Franța pentru a lucra împreună în vederea găsirii unor soluții concrete pentru mediu. El și-a rostit declarația în limba franceză, dar a transmis și un mesaj în limba engleză, încheind cu formula "Make the planet great again", similară sloganului președintelui SUA Donald Trump, "Make America great again".
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
"Vă spun ferm în această seară. Nu vom renegocia un acord mai puțin ambițios. În niciun caz", a subliniat președintele francez. conform News.ro.
El a transmis Statelor Unite că nu există un "plan B" în acest caz, pentru că nu există "o planetă B", precizând că respectă decizia SUA, dar că o regretă.
"Franța crede în voi. (în SUA - n.r.), lumea întreagă crede în voi, dar nu greșiți în privința climei; nu există un plan B, pentru că nu există o planetă B", a spus Macron.
CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii amână normele de aplicare a legii risipei alimentare până la sfârșitul anuluiEl s-a adresat oamenilor de știință, inginerilor și antreprenorilor americani, cerându-le să vină în Franța pentru a lucra împreună în privința problemelor de mediu, asigurându-i că vor avea "o a doua patrie".
"În seara aceasta, Statele Unite au întors spatele lumii, dar Franța nu va întoarce spatele americanilor", a declarat Emmanuel Macron.
Declarația sa s-a încheiat cu mesajul "Make the Planet Great Again!", după modelul sloganului lui Donald Trump, "Make America Great Again".
Președintele american Donald Trump a anunțat joi retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice,
”Pentru a-mi îndeplini angajamentul solemn de a proteja America și cetățenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar încep negocieri fie pentru a reintra în Acordul de la Paris, fie o tranzacție întru totul nouă în baza unor prevederi care să fie echitabile pentru Statele Unite, afacerile sale, muncitorii săi, poporul său, contribuabilii săi”, a declarat șeful statului american.