Compania Visual Fan va executa în acest an lucrările pentru o centrală de energie solară cu putere de peste 5 MW pentru minicipiul reședință al județului Caraș-Severin.
AROBS Transilvania Software a preluat SVT Electronics, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții complete de management și analiză a datelor tahograf.
Bursele europene au încheiat în scădere accentuată, pe fondul incertitudinii globale legate de tarifele comerciale impuse de Statele Unite, transmite CNBC.
Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, deschide Evenimentul Profit.ro IMM – Ediția a V-a , programat să fie organizată pe 25 martie.
Listat la cota pieței AeRO a BVB la începutul anului 2023, brokerul de asigurări Millenium a recuperat masiv la nivelul profitabilității la T4.
Compania din domeniul securității cibernetice SafeTech semnează un contract care depășește 10% din cifra de afaceri într-un proiect al cărui lider este Politehnica București.
Averea netă a președintelui american, Donald Trump, a scăzut luni cu aproape 300 de milioane de dolari.
O nouă rundă de vânzări masive de acțiuni a lovit piețele financiare americane.
Indicii principali ai bursei românești au consemnat deprecieri pe fondul unei lichidități moderate.
Încălzirea vremii, care a condus la o reducere considerabilă a consumului intern, a provocat o prăbușire atât a prețului gazelor, dar și a volumelor tranzacționate pe piețele spot din România. Duminică, prețul a coborât la 140 lei/MWh pe piața intraday, după ce în urmă cu o lună ajunsese și la un nivel de peste 400 lei/MWh, maximul ultimilor 2 ani.