Compania bulgară Eldrive, cel mai mare operator de puncte de încărcare electrice din regiune, a cărei intrare în România a fost anunțată în premieră de Profit.ro, a deschis un nou HUB în București, cu 20 de puncte de încărcare, în parcarea AFI Cotroceni.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Compania, cu sediul în Sofia, și-a propus ca, în timp, să acopere principalele drumuri naționale din Peninsula Balcanică, incluzând Macedonia, Grecia și Albania.
CITEȘTE ȘI Șeful celei mai valoroase companii din lume spune că angajează doar oameni care cred că „unu plus unu fac trei”În primăvara anului 2020, OMV Petrom a instalat, în parteneriat cu Eldrive, două stații de încărcare rapidă în două benzinării OMV din Bulgaria, planul fiind atunci ca, în următorii doi ani să extindă proiectul la alte 28 de benzinării din România și Bulgaria.
La acest moment, Eldrive are peste 120 de stații, cu 200 de puncte de încărcare, în București, Craiova, Constanța, Brașov.