Măsurile fiscale introduse prin ordonanța trenuleț pentru creșterea veniturilor bugetare (creștere impozit la dividende, eliminare facilități pentru angajați din unele domenii și reducere de prag la microîntreprinderi) ar aduce la bugetul statului circa 6,3 miliarde de lei, potrivit informațiilor Profit.ro.
Faptul că mâine dimineață un euro este tot 4,97 lei și nu 5,5 lei, se datorează unor instituții și unor oameni care au luat decizii/au lucrat asiduu în ultima perioadă, spune strategul economic al PSD, profesorul ASE Cristian Socol. El acuză că societatea românească e interesată doar de rezolvarea problemelor la nivel de familie, la nivel de companie și are mai puțin viziune macro.
Decizia Guvernului de a elimina facilitățile fiscale în construcții pare că i-a luat prin surprindere pe antreprenori, care nu se așteptau la aceasta de la 1 ianuarie 2025, ci poate în a doua parte a anului.
Autoritățile au început și în acest an să anuleze, conform Codului de Procedură Fiscală, acele creanțe fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei.
Ministrul Finanțelor transmite un mesaj de pe munte, în care reia și ideea că statul are nevoie de un aparat administrativ mai suplu.
Unitățile de cult, asociațiile de proprietari și persoanele juridice fără scop patrimonial care prin actul normativ de înființare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligația ținerii contabilității în partidă simplă, vor fi exceptate de la depunerea declarației D-406 SAF-T, similar cu alți contribuabili exceptați, cum sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoanele fizice care desfășoară activități cu scop lucrativ, asociațiile familiale, societăți profesionale de avocați cu răspundere limitată și cabinetele individuale de avocat, societățile profesionale notariale și birourile individuale notariale, cabinetele medicale individuale, prevede un proiect de ordin de președinte al ANAF.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că deficitul bugetar pe 2024 este prognozat la 8,7% din PIB.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a emis, în ultima zi a anului trecut, un ordin în baza căruia și unele firme prestatoare de servicii specializate pentru industria de extracție a hidrocarburilor datorează, de la 1 ianuarie 2025, impozitul specific de 0,5% pe cifra de afaceri impus companiilor din sectoarele de petrol și gaze naturale.
Proiectul de lege semnat de Guvern și prezentat anterior de Profit.ro prin care, printre altele, sunt introduse noi obligații și pentru agențiile imobiliare bulversează deja mediul de afaceri.
Specialistul în economie Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice din București, identifică zece „pericole” pentru anul 2025, între acestea numărându-se inflația, creșterea fiscalității, dobânzile ridicate, încetinire creșterii economice, instabilitatea politică și extremismul.