

O familie din Florida acuză o rețea internațională de comercianți, furnizori, intermediari și persoane implicate în autentificarea operelor de arta că ar fi vândut peste 200 de lucrări false prezentate drept opere ale lui Andy Warhol.
Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 urmează să încheie un protocol de colaborare pentru refacerea parcului din jurul Arenei Naționale, care va găzdui finala competiției de fotbal Europa League din anul 2028.
Pentru luna octombrie, Netflix recomandă mai multe producții originale, în frunte cu noul serial East of Eden și filmul Animals, cu Ben Affleck în rol de regizor, scenarist, producător și actor principal.
Compania Națională de Investiții, împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță că lucrările pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare vor începe pe 1 octombrie.
Filmul românesc Teambuilding revine cu partea 2, fiind o continuare a comediei lansate în urmă cu patru ani.
Stadionul inteligent nu înseamnă doar Wi-Fi mai rapid și un ecran uriaș, ci o infrastructură în care biletul, accesul, orientarea, plata și producția video sunt legate într-o singură experiență digitală.
Pentru a protesta față de proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii, Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală astăzi.
Dyson și-a anunțat în stil mare intrarea pe piața periuțelor electrice de dinți, cu un produs care iese din tiparele acestei categorii pentru a convinge oamenii că merită prețul cerut.
Una dintre cele mai mari colecții din Europa de plăci de majolică deschise publicului se află într-un muzeu din Palermo. Peste 5.000 de bucǎți de ceramicǎ tradițională napoletană și siciliană, datând de la începutul anilor 1500 până la începutul anilor 1900, acoperă fiecare perete al apartamentului situat pe etajul principal al Palazzo Torre Pirajno, complet mobilat și ocupat chiar de colecționar.
TikTok a acceptat să plătească cel puțin 100 de milioane de dolari statului Alabama, să impună o limită zilnică de două ore tinerilor utilizatori și să interzică filtrele estetice, evitând astfel primul proces intentat de către un stat american împotriva sa, anunță procurorul general Steve Marshall, relatează AFP.
Designul circular și sustenabilitatea sunt teme constante în estetica actuală, moduri noi de reconversie a spațiilor și materialelor apărând constant. MVE Collection – un studio francez de design de obiect – transformă cărămizi, aluminiu și alte materiale recuperate de pe șantiere în mobilier de lux sculptural, cele mai recente piese ale lor fiind expuse în cadrul Paris Design Week.
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, anunță că a obținut, în sfârșit, după mai bine de doi ani de încercări, autorizația de construire pentru reamenajarea Parcului Plumbuita. Lucrările ar urma să înceapă în octombrie.
Pentru a protesta față de proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii, Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi îndeamnă pe elevii din toată țara să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie.
Clubul englez de fotbal Manchester United a anunțat că vinde bucăți din gazonul de pe Old Trafford la prețul de 125 de lire sterline bucata.
Echipa de Rally Raid Dacia Sandriders va intra în cursă la Raliul Marocului din poziția de lider în toate cele trei clasamente ale Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid (W2RC), încercând să-și conserve această poziție până la finalul sezonului, când echipa se va desființa.
Unai Iparragirre se alătură de luna viitoare trustului PRO TV și va coordona întreaga echipă de programe, precum și strategia de conținut pentru PRO TV și VOYO.
Țările de Jos vor participa în cele din urmă la Eurovision anul viitor, a anunțat postul public care va transmite concursul de muzică, preluând astfel ștafeta de la fostul difuzor, care s-a retras în august 2026.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3297 | +0.0012 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.7489 | -0.0027 | -0.06 % |
| 1 GBP | 6.3631 | +0.0215 | +0.34 % |
| 1 CHF | 5.7547 | -0.0080 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro