Life

Val de bilete false la concertul Metallica. Semnal de alarmă lansat acum și de organizator după ce chiar președintele ANCP Constanța, fost șef la nivel național, a fost păcălit

Numeroase cazuri de bilete false au fost raportate la porțile de acces pentru concertul Metallica, organizat miercuri la Arena Națională din București, semnalează organizatorul EMAGIC, care lansează acum un nou semnal de alarmă privind fenomenul de ticket scalping și fraudele cu bilete, probleme tot mai mari în industria evenimentelor.

Val de bilete false la concertul Metallica. Semnal de alarmă lansat acum și de organizator după ce chiar președintele ANCP Constanța, fost șef la nivel național, a fost păcălit
DOCUMENT Bolojan stinsese lumina la nunți și în restaurante. Acum își repară greșeala, după ce a interzis lumânările aprinse pe torturi și flambe-uri

Guvernul a reinstituit dreptul utilizării lumânărilor pentru torturi aniversare în spațiile închise din comerț sau alimentație publică, inclusiv în corturi de nuntă. De asemenea, Executivul a reformulat prevederea, adoptată anterior, prin care interzisese utilizarea flăcării deschise pentru prepararea hranei în prezența consumatorului, în restaurante. Guvernul pusese aceste interdicții în luna martie, printr-o ordonanță de urgență.

DOCUMENT Bolojan stinsese lumina la nunți și în restaurante. Acum își repară greșeala, după ce a interzis lumânările aprinse pe torturi și flambe-uri
10 mai devine zi liberă în România - proiect

Deputatul PNL Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, anunță că a depus, împreună cu deputatul Gigel Știrbu, o inițiativă legislativă pentru ca 10 Mai – Ziua Independenței Naționale a României – să fie declarată zi de sărbătoare legală nelucrătoare.

10 mai devine zi liberă în România - proiect
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2421 -0.0008-0.02 %
1 USD4.5863 +0.0031+0.07 %
1 GBP6.1748 +0.0150+0.24 %
1 CHF5.6745 +0.0004+0.01 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read