Zarea a semnat actele pentru noi negocieri cu băncile

Producătorul băuturilor alcoolice Zarea, Dorato și Amarol, parte a grupului german Schloss Wachenheim, a semnat actele pentru începerea unor noi negocieri cu băncile în ideea de a contracta credite, tot până la 12 milioane euro, pe o perioadă de maximum 10 ani, negocieri care să fie derulate cu BRD și/sau Banca Transilvania, dar și cu alte bănci comerciale, ca și la precedentele operațiuni de acest tip.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În toamna anului 2018, ca și la finele anului 2019, compania a semnat actele pentru credite bancare de până la 10 milioane euro, respectiv 12 milioane euro.

Pe finalul anului 2017, compania a decis să se împrumute cu până la 9 milioane euro tot de la BRD și/sau Banca Transilvania, pe o perioadă de maximum 2 ani.

Anul trecut, compania, cu 220 de angajați, a avut afaceri de 100,5 milioane lei și un profit net de 7,9 milioane lei.

Zarea, pe piața locală din 1912, este parte, din 2004, a grupului german Schloss Wachenheim, unul dintre cei mai mari producători de vinuri spumante.

În portofoliul companiei se regăsesc 14 branduri locale care acoperă segmentele de vin spumant, cidru, vermut, bitter, brandy și băuturi spirtoase, printre care Zarea, Amarol, Dacic Ciders, Corrido, Athenee Palace, Stalingrad și Polskaya.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0694 -0.0013-0.03 %
1 USD4.3258 -0.0139-0.32 %
1 GBP5.8565 -0.0039-0.07 %
1 CHF5.4221 -0.0069-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite