VIDEO Maratonul Profit.ro Educația Financiară Ediția a VII-a Adina Călin, CEC Bank: Educația financiară trebuie să înceapă cât mai timpuriu. Banca pregătește pachete pentru copii

Copiii ar trebui să deprindă noțiunile de educație financiară cât mai devreme, chiar de la grădiniță, și să le dezvolte toată viața, spune Adina Călin, director de produse și servicii bancare la CEC Bank, la Maratonul Profit.ro de Educație Financiară Ediția a VII-a. Acestea trebuie să fie și practice, iar pentru asta CEC pregătește pachete destinate copiilor, inclusiv aplicații în funcție de vârstă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Maratonul Profit.ro Educația Financiară Ediția a VII-a Adina Călin, CEC Bank: Educația financiară trebuie să înceapă cât mai timpuriu. Banca pregătește pachete pentru copii

Evenimentul, transmis în direct atât pe toate platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News, a fost organizat cu sprijinul Asociației Române a Băncilor, Autorității de Supraveghere Financiară, Auchan, Banca Transilvania, CEC Bank, CITR, NN, Salt Bank, XTB

Educația financiară ar trebui să înceapă prima oară în familie și apoi în școală, cât mai timpuriu, adică încă din clasele mici pentru copii sau chiar de la grupa mare de grădiniță și să continue pe tot parcursul vieții, spune Adina Călin.

„Din punctul meu de vedere, educația financiară este așa cum la început învățăm regulile de igienă, regulile de politețe”, spune Călin.

Pe măsură ce avansează în viață, nevoile de educație financiară se schimbă. Dacă copiii mici trebuie să învețe că „banii nu cresc la bancomat”, ci sunt câștigați cu muncă, copiii ceva mai mari învață apoi să facă primele economii și adolescenții pot ajunge să obțină primele venituri din muncă și cum să le folosească, spune Călin.

VIDEO Maratonul Profit.ro Educația Financiară Ediția a VII-a Adina Călin, CEC Bank: Educația financiară trebuie să înceapă cât mai timpuriu. Banca pregătește pachete pentru copii

Adina Călin spune că CEC Bank e implicată și în formarea profesorilor, împreună cu Asociația Română a Băncilor și Banca Națională a României și în diverse proiecte organizate în școli, precum Olimpiada Micilor Bancheri.

„Este foarte ușor să vedem anumite teorii, dar este mult mai bine să vedem cum se aplică în practică, adică să vedem o aplicație de gestionare a unui buget, să vedem o aplicație de mobile banking, efectiv, de cum lucrează, să vedem, să le simțim, pentru că doar în felul ăsta avem capacitatea să învățăm mai bine”, spune Călin.

CEC Bank lucrează la un pachet destinat copiilor, juniorilor, începând de la 10 ani, inclusiv la o aplicație de mobile banking prietenoasă, dedicată lor, care se află în teste interne.

„Am constatat că, până la urmă, este nevoie chiar și aplicația de mobile banking să o mai rafinăm, în sensul că am făcut un anumit layout pentru copiii de la 10 la 14 ani și o altă aplicație pentru cei de la 14 la 18, pentru că ne-am dat seama că nevoile lor sunt diferite”, spune Călin.

În intervalul de vârstă de 10-14 ani, pentru copii este important să aibă un card și o aplicație, dar cu rol mai mult de vizualizare, care să fie gestionată de părinte, care să și alimenteze fondurile la nevoie. „Începând de la 14 ani, ei deja devin mult mai independenți și atunci aplicația lor este destul de apropiată cu funcționalitățile unui adult”, adaugă Călin.

Educația financiară te pregătește și pentru fraudele de pe internet și decelarea investițiilor foarte riscante.

„Avem foarte multe probleme în perioada de față vis-a-vis de fraudele care se întâmplă pe internet. Pentru că în foarte multe astfel de fraude, oamenii își dau credențialele, își dau datele de contact, își oferă practic pe tavă infractorilor electronici aceste informații și atunci este important că noi, apropo de ce înseamnă educația financiară, trebuie să avem această bază vis-a-vis de faptul că banca nu o să-și ceară niciodată aceste date, nu o să-și ceară parolele de la card sau de la internet banking, nu o să vină să te încurajeze să mergi către o zonă foarte riscantă, de genul criptomonede foarte riscante”, spune Călin.

Copiii sunt deschiși la educația financiară și își doresc să afle lucruri noi, însă procesul este unul care trebuie să continue toată viața pentru obiceiuri financiare sănătoase, spune Călin.

VIDEO Maratonul Profit.ro Educația Financiară Ediția a VII-a Adina Călin, CEC Bank: Educația financiară trebuie să înceapă cât mai timpuriu. Banca pregătește pachete pentru copii

„Până la urmă, asta înseamnă educația financiară. Este pe termen lung, permanent, astfel încât noi să dobândim obiceiuri. Că, de fapt, asta înseamnă a fi educat financiar, să ai acele obiceiuri constante prin care să iei deciziile potrivite, să nu te expui la situații, nu știu, să zicem, fatale, să faci niște cheltuieli complet nesăbuite și după aceea să suferi ani de zile pentru acel moment în care pur și simplu nu ai vrut să te gândești la ce este mai bine sau poate că nu ai știut că, de fapt, aici intervine educația financiară”, adaugă Adina Călin.

În ceea ce privește investițiile potrivite copiilor, Călin spune că acestea pot începe de la 10-12, sub formă de economisire – adică depozite, conturi de economii, lucruri mai puțin sofisticate, iar apoi, după 12 ani, pot înțelege tot mai bine această zonă și să meargă chiar către bursă sau alte investiții mai sofisticate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0695 +0.0025+0.05 %
1 USD4.2820 +0.0042+0.10 %
1 GBP5.8441 +0.0052+0.09 %
1 CHF5.4347 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite