

Furnizorul ceh de soluții destinate restaurantelor Choice s-a lansat în România, semnând deja primele contracte.
Au trecut nici două luni de când șeful ANAF bulversa opinia publică printr-o declarație în care nu excludea fiscalizarea produselor făcute în casă de cetățeni.
Salariile tuturor angajaților Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi tăiate cu 30% de la 1 ianuarie 2026, dată de la care ar urma să fie disponibilizati și 30 de angajați, iar 50 de posturi din organigramă să fie eliminate.
Constructorul român de automobile a reușit să obțină un avans de câteva procente în luna noiembrie, pe toate piețele pe care este prezent, și a atins un nou vârf al vânzărilor. În acest moment, potrivit cifrelor obținute de Profit.ro, Dacia a depășit rezultatele istorice din 2019, pe segmentul de autoturisme.
Nofar Energy prezintă imagini cu proiectul solar uriaș în curs de construcție în România.
Controversatul om de afaceri Frank Timiș, indicat în presă ca fiind în spatele companiei Critical Minerals, cu care Nuclearelectrica analizează formarea unui joint-venture pentru rafinarea metalelor rare, a fost dat în judecată în Insulele Cayman cu argumentul de neonorare a unui angajament de plată în sumă de 9 milioane de dolari, care ar fi fost asumat în urma soluționării unui litigiu cu două companii din grupul său Pan African și cu creditorul Banco BTG Pactual.
Lukoil preferă oferta băncii americane de investiții Xtellus Partners pentru vânzarea activelor sale internaționale.
Comisia pentru Concurență (HCC) și Autoritatea de Reglementare în Energie, Deșeuri și Apă (RAAEY) din Grecia au demarat investigații asupra pieței angro elene de energie electrică, vizând salturile masive de cotații din vara anului trecut, care au afectat întreaga regiune de sud-est a Europei, inclusiv România, unde prețul spot a depășit 5.000 lei/MWh pentru seara zilei de 4 septembrie 2024.
Un caz de lepră a fost confirmat în România.
Compania IT Genetics, pilonul principal al grupului de firme ITG, a închis cu succes plasamentul privat, derulat în perioada 5-11 decembrie 2025, în urma căruia a atras 5,2 milioane de lei.
Numeroasele speculații cu privire la deciziile luate de Comisia Europeană în privința interdicției motoarelor cu combustie noi, începând din 2035 s-au întețit odată cu amânarea anunțului, programat inițial pe 10 decembrie. Primele informații neoficial din viitoarea decizie au ieșit în public pe surse.
Startup-ul Runware, fondat de doi români, a atras o rundă de investiții de 50 de milioane de dolari, condusă de Dawn Capital.
O modificare majoră privind criteriile de selecție pentru candidații care aspiră să preia un post de administrator în marile companii de stat a fost adoptată, discret, de Guvern.
Compania Critical Metals Corp., listată pe bursa din New York, care deține proiectul Tanbreez și cu care statul român a semnat recent un contract important, este prezentată în spațiul public ca avându-l în spate pe omul de afaceri român Frank Timiș.
Mai multe mesaje suspecte au fost trimise utilizatorilor din România ai platformei TikTok în care li se solicită transmiterea unui formular pentru confirmarea faptului că sunt deținătorii unui cont sau ai unei pagini.
Cifrele detaliate privind înmatriculările de autoturisme din România arată o revenire importantă, dar nu suficientă, a pieței de automobile electrificate (BEV și PHEV), odată cu clarificarea situației Programului Rabla.
Rețeaua Magazine Diana marchează un moment definitoriu în dezvoltarea sa prin inaugurarea magazinului cu numărul 100, în orașul Berbești, județul Vâlcea.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro