Opinii

Aș vrea să reiau un articol din anul 2016, pe care l-am numit la momentul apariției lui: „Ce ar fi dacă petrolul ar ajunge să aibă, precum banii, preț negativ!”. La acel moment prețul țițeiului gravita în jurul a 30 de dolari pe baril, cu peste 100 dolari sub maximul istoric de 146 de dolari pe baril din iulie 2008. După ce în 1986 - 2001 s-a plasat între 25 și 30, s-a întors la 40 de dolari în 2009, a crescut peste 100 în 2011, pentru a reveni la 30 și sub, în prezent. Ceea ce constituie un semn mai clar decât în 2009 - spuneam atunci - că economiile se vor confrunta cu o recesiune dură.

Am să încep cu câteva fapte și mici comentarii la ele:

În contextul măsurilor de prevenire a răspândirii riscului de infectare cu virusul COVID-19, autoritățile fiscale au limitat în această perioadă acțiunile de control pe teren. Este de așteptat însă că, odată cu ridicarea acestor restricții, controalele nu doar că vor reveni, ci se vor și intensifica. Inspectorii vor bate la ușa companiilor pentru a verifica respectarea prevederilor legale, pentru a sancționa comportamentele inadecvate, și – foarte important – pentru a atrage resurse pentru un buget de stat în stare de convalescență.

Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate să se oprească. Și, la fel ca multe alte domenii din economie, ar cam avea nevoie de o mână întinsă din partea statului. Stat care, din grabă, neștiință sau lipsă de bani, o cam trece cu vederea, ba chiar, din grabă, uneori o și încurcă.

Gigi Mașinuță era cel mai inofensiv nebun din oraș. Se spune că visase pe vremuri să aibă o mașină doar a lui, dar era băiat sărac, nu oricine se lipea de o Dacie pe timpul lui Ceaușescu. Tot visând la Dacie, tot gândindu-se zi și noapte la ea, Gigi a luat-o razna și a ajuns să alerge toată ziua pe mijocul străzii, prin centru, cu un rucsac în spinare și făcând din gură "vruuuum, vruuuum", ca și cum ar fi ambalat o mașină imaginară cu care depășea, semnalizând regulamentar, și oprea la toate semafoarele, ba chiar o parca elegant, pe lateral, acolo unde găsea un loc liber.

Notă de start: acest text este bilingv căci prosperitatea României e legată, mai mult ca oricând acum în criză, de idei și implicare investițională atât locală cât și străină.

Trăim perioade cel puțin interesante. Virusul vieții ne-a pus pe toți într-o situație imposibil de imaginat acum trei luni. Reacțiile în fata virusului sunt de la “sfârșitul lumii! – nimic nu va mai fi la fel!” până la “ce e tâmpenia asta? – o manipulare masivă fără niciun suport real?”. Indiferent de părerea fiecăruia dintre noi despre această situație un lucru este clar: cu toții am fost afectați într-un fel sau altul, direct sau indirect. Și mai este un lucru la fel de clar: această afectare prezentă va avea efect și în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat.

Marea problemă este că atunci când o persoană ce a lucrat zece ani în străinătate se întoarce în România, chiar dacă intră pentru moment în izolare, va vedea că revine într-o lume bolnavă, de la care riscă ea să se molipsească, și nu invers.