Concepte pervertite. Cazul „antreprenoriatului social”

scris 26 ian 2017

“Social” este un cuvânt cu certe conotații pozitive în lumea de azi.

“Dă bine” să îl folosești cât mai des, te duce cu gândul la umanism, la oameni, la societate, la preocuparea pentru semeni. Partide din lumea întreagă au preluat termenul și l-au inserat chiar în denumirea lor. Companii, alte organizații sau indivizi arborează steagul “social” peste tot și cât mai vizibil.

Carevasăzică, dacă nu îl ai în vocabular sau pe insignă, înseamnă că nu ești preocupat de oameni, de indivizi, de societate, implicit ești ne-votabil, ne-frecventabil, ne-apreciabil, un om fără suflet și un afacerist/capitalist veros. Prin urmare, moda momentului a determinat alăturarea acestui cuvânt unei pleiade de alți termeni care nu aveau deloc nevoie de această însoțire.

Ați observat cum alăturarea cuvântului “social” anumitor cuvinte determină schimbarea completă a sensului acestora ? Spre exemplu - “justiție socială”, deși cuvântul “justiție” este atât de inechivoc, încât nu mai are nevoie de nicio altă precizare. Adică sunt două forme de justiție diferite ? Cea socială nu e justiție ? Sau “responsabilitate socială”, eventual a “corporației”, altminteri iresponsabile. Sau “economie socială de piață”, când o economie ori este de piață, ori nu este, chestiunea e simplă. Și astfel de exemple mai sunt.

Ei bine, în acest tăvălug al ipocriziei, nici cuvântul “antreprenoriat” nu a scăpat neviciat. Nu am înțeles niciodată de ce a trebuit inventată formula "antreprenoriat social", în pofida faptului că existau deja termeni consacrați și care exprimă mai mult sau mai puțin același lucru: "caritate", “filantropie”.

Mai mult decât atât, cu ajutorul propagandei, în mentalul colectiv tinde să se instaleze gradual concepția potrivit căreia “antreprenoriatul social” are cumva un statut superior clasicului “antreprenoriat” care nu ar face decât să servească intereselor – nu-i așa? - mărunte și egoiste ale antreprenorilor motivați de profit.

“Antreprenoriat” și “antreprenor” sunt concepte foarte clare. Deși definițiile diferă uneori, putem vorbi (într-o definiție personală) despre antreprenor ca despre “persoană care identifica o nevoie insuficient satisfăcută în societate, care pune împreună într-un demers creativ factorii de producție necesari soluționării acesteia și care își asumă riscurile capitalului investit, în scopul maximizării profitului obtenabil.”

În strădania lor demnă de o cauză mai bună, unii au încercat să genereze și o definiție diferențiatoare a antreprenoriatului social, spunând că, în acest caz, antreprenorul “vizează obiective de impact social, pentru un impact pozitiv, mai mult decât pentru profit”, cel în cauză limitându-se doar la “auto-susținere financiară” (la ce nivel de confort nu se știe) sau “derulând activități generatoare de profit, în ideea susținerii unor cauze sociale”, “în redistribuția veniturilor prioritate având oamenii și muncă, în detrimentul capitalului”, “scopul fiind realizarea de servicii sociale, profitul fiind mijlocul utilizat pentru aceasta”.

Creșterea salariului minim pe economie, o veste bună pe termen foarte scurt cu probleme majore pe termen lung CITEȘTE ȘI Creșterea salariului minim pe economie, o veste bună pe termen foarte scurt cu probleme majore pe termen lung

Cu toate că fără el nimic nu mișcă realmente, respectul pentru capital este un obicei pe cale de dispariție în lumea de azi, iar răfuiala socialiștilor cu “profitul” capătă noi și noi valențe.

În demersul antreprenorial, motivat de obținerea unui profit care să compenseze riscul, oamenii angajați în demers fie direct, fie indirect (ca furnizori) obțin locuri de muncă; ca și clienți obțin bunuri și servicii; crește concurența, implicit scade prețul și crește calitatea; finanțatorul obține randament, există deci profit impozabil, iar statul obține tot felul de taxe pe care le redistribuie șamd.

Există deci o indubitabilă dimensiune socială a conceptului antreprenorial - prin urmare, antreprenoriatul este social prin definiție. Conceptul de antreprenoriat având oricum o dimensiune socială, nu este cazul să îl pervertim prin alăturări nepotrivite, pleonastice până la urmă.

În momentul în care încerci să evidențiezi o diferențiere, trebuie să îți pui problema de unde poate veni aceasta.

Astfel se mai spune: “antreprenoriatul social impune crearea în egală măsură de valoare externă – în speță beneficii economice, sociale și de mediu pentru cei din jur -, cât și internă – în speță, beneficii pentru antreprenor”. “Antreprenoriatul social poate lua forma unei organizații cu zero-pierdere și zero-dividende sau a unei organizații în care profitul aparține unei fundații care se dedică rezolvării unor probleme sociale”.

În opinia mea aceste abordări sunt realmente aberante.

Orice afacere are nevoie de capital. Dacă nu se obține profit, care este motivația investirii ? Și dacă nu profitul este motivația alocării acestui factor de producție, aceasta nu înseamnă “caritate” ? Antreprenorul, investitorul, cineva, renunță la profit, deci la dividende, adică la veniturile sale. Și eventual renunță și la reinvestirea unei părți din profit, din moment ce acesta nu există. Deci, din punct de vedere al logicii și bunului simț, un astfel de concept este nesustenabil. Este ok să renunți (parțial sau total, pe moment sau permanent) la ceea ce ți se cuvine, însă nu este cazul să inventăm termeni noi pentru ceva ce a fost definit de secole ca și “caritate”.

Se argumentează uneori faptul că antreprenoriatul social ar fi diferit de caritate prin natura motivației sale, care nu e compasiunea, ci schimbarea socială, eventual durabilă. E o chestiune de nuanță, chiar și dorința de a schimba lumea în bine are la bază un sentiment legat de compasiune, deci este un argument insuficient și subțire. În același timp, chestiunea “durabilității” este discutabilă, în lipsa unui model sustenabil de substituție în cazul dispariției compasiunii beneficiarului de profit, din cauze obiective sau subiective.

Se spune că rolul antreprenorului social este și de a identifica oportunitățile de schimbare socială cu cel mai mare impact. Adică vorbim de o “piață a schimbărilor sociale”. Aș spune în acest caz că vorbim de un rol de identificare a surselor de finanțare, de identificare a unor “donatori”, deci antreprenorul social devine un “fund-raiser” pentru organizații cu un scop final ce ține de caritate. Iar dacă își pune propriul capital în joc (ceea ce din păcate în rare cazuri se întâmplă în această lume a “antreprenoriatului social” pe banii altora), antreprenorul social poate fi numit de fapt un “filantrop” pur-sânge, disponibil la implicare activă directă, dimensiune foarte lăudabilă de altfel.

Nu e cazul să intrăm într-o discuție filozofică despre diferențele dintre filantropie și caritate, nu ar aduce nicio valoare adăugată temei în discuție.

Revenind, da - în acest caz, desigur că distincția de antreprenor devine evidentă, însă nu în sensul dorit de promotorii conceptului, iar antreprenorul social nu mai are nicio legătură cu noțiunea de antreprenor, prin urmare termenii nu ar mai trebui conexați în vreun fel.

Concluzionând – este potrivit ca noțiunea de “antreprenor” să fie lăsată în pace și să nu mai încercăm să degenerăm un concept clasic, care a mișcat întreaga societate înainte și în bine, cu o viteză din ce în ce mai mare, cu precădere în ultimele secole.

Octavian Bădescu este un antreprenor cu investiții în sectorul serviciilor, cu o experiență managerială de 15 ani

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
opinie octavian badescu