Ministrul Sănătății; Florian Bodog, a semnat, joi, la Palatul Victoria, contractele de achiziție a echipamentelor de radioterapie pentru cinci spitale, prilej pentru vicepremierul Marcel Ciolacu să afirme că România are o economie sănătoasă, ”chiar dacă unora nu le convine”, și că ”trebuie să avem investiții și în sănătate, în afară de salarii, sporuri și drepturi”.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Echipamentele vor fi furnizate de fcompania Elekta Ltd. pentru Spitalul Județean Constanța, Spitalul Județean Galați, Spitalul Județean Baia Mare, Institutul Oncologic București Prof. dr. Alexandru Trestioreanu și Spitalul Universitar de Urgență Elias, scrie News.ro.
După semnarea contractelor, vicepremierul Marcel Ciolacu a cerut scuze în numele premierului pentru că acesta nu a putut fi prezent la ceremonie.
”Chiar dacă unora nu le convine, România are o economie sănătoasă, avem cea mai mare creștere economică din Europa. Trebuie să avem investiții și în sănătate, în afară de salarii, sporuri și drepturi. Mă bucur că și sindicatele sunt de acord cu Guvernul că trebuie făcute cât mai multe investiții în domeniul sănătății. (...) Este pentru prima oară când România investește în radioterapie. Urmează trei centre care sunt în procesul de licitație”, a afirmat Ciolacu.
La rândul său, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că ”este o zi în care Guvernul a arătat că face un pas înainte în promisiunile pe care le face, că are puterea de a se ține de cuvânt”. ”Vă asigur că aceste proiecte vor continua și vor fi noi achiziții în domeniul sănătății”, a mai spus Mișa.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a precizat că pentru el este momentul în care marchează continuarea proiectului cu Banca Mondială.
Bodog le-a mulțumit managerilor spitalelor la care vor merge aceste aparate, pentru demersurile privind procedura de instalare a acestora, astfel încât echipamentele achiziționate să nu rămână împachetate, ci să fie folosite.
El a prfecizat că este un prim pas al proiectului de retehnologizare a spitalelor, iar următorul pas este dotarea tuturor spitalelor județene cu computer tomograf și RMN.
”E important să dovedim că ceea ce am spus facem, și acesta e un prim pas”, a subliniat ministrul Sănătății.