Un avion militar american a doborât un obiect octogonal deasupra lacului Huron, a anunțat Pentagonul. Acesta a fost al patrulea obiect zburător doborât deasupra Americii de Nord de o rachetă americană în puțin mai mult de o săptămână, iar șeful NORAD nu exclude posibilitatea de a fi de natură extraterestră, relatează Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Generalul Glen VanHerck, comandant în cadrul Forțelor Aeriene americane, a declarat reporterilor că armata SUA nu a reușit să identifice natura ultimelor trei obiecte zburătoare doborâte, cum se mențin ele în aer sau de unde vin, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI Deficitul de cont curent a crescut puternic"Le numim obiecte, nu baloane, dintr-un motiv anume", a declarat VanHerck, șeful Comandamentului nord-american de apărare aerospațială (NORAD) și al Comandamentului de Nord al Statelor Unite. VanHerck a spus că nu exclude prezența extratereștrilor sau orice altă explicație. "Voi lăsa comunitatea de informații și comunitatea de contrainformații să își dea seama de asta", a spus el.
Pe de altă parte, un alt oficial din domeniul apărării, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat ulterior că armata nu are nicio dovadă că obiectele ar fi fost extraterestre.
Armata va încerca să recupereze obiectul doborât deasupra lacului Huron pentru a afla mai multe despre acesta, a declarat generaul VanHerck reporterilor. El a precizat că acesta a căzut probabil în apele canadiene.
La ordinul președintelui Joe Biden, un avion de vânătoare american F-16 a doborât un obiect zburător duminică, la ora locală 14:42, deasupra lacului Huron, la granița dintre SUA și Canada, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder. Deși nu reprezenta o amenințare militară, obiectul ar fi putut să interfereze cu traficul aerian intern, întrucât se deplasa la 6.100 m și ar fi putut avea capacități de supraveghere, a precizat Ryder.
CITEȘTE ȘI Ciolacu, întrebat ce îl recomandă pentru funcția de premierObiectul părea să aibă o structură octogonală, cu sfori care atârnau, dar fără încărcătură utilă vizibilă, a declarat un oficial american care a vorbit sub rezerva anonimatului. Se crede că obiectul ar fi fost de aceeași natură cu unul depistat recent deasupra statului Montana, în apropierea unor situri militare sensibile, ceea ce a determinat închiderea spațiului aerian american, a precizat Pentagonul.
VAL DE OZN-URI PE CERUL AMERICII
Noul incident ridică semne de întrebare cu privire la valul de obiecte neobișnuite care au apărut pe cerul Americii de Nord în ultimele săptămâni și au dus la tensiuni cu China.
"Avem nevoie de fapte despre proveniența lor, care este scopul lor și de ce crește frecvența lor", a declarat reprezentanta americană Debbie Dingell, unul dintre congresmenii americani care au aplaudat armata pentru doborârea obiectului.
Oficialii americani au identificat un prim obiect zburător ca fiind un balon de supraveghere chinezesc și l-au doborât în largul coastelor Carolinei de Sud la 4 februarie.
CITEȘTE ȘI FOTO Ambasadorul SUA în România a sosit la BucureștiVineri, un al doilea obiect a fost doborât deasupra gheții marine în apropiere de Deadhorse, Alaska, iar un al treilea obiect a fost distrus sâmbătă deasupra Yukonului canadian, anchetatorii căutând încă epava.
America de Nord și-a sporit vigilența în privința intruziunilor aeriene după apariția balonului alb din China deasupra cerului american la începutul acestei luni. Acel balon înalt de 60 de metri - pe care americanii au acuzat Beijingul că îl folosește pentru a spiona Statele Unite - a provocat un incident diplomatic internațional, determinându-l pe secretarul de stat Antony Blinken să-și anuleze o vizită planificată în China cu doar câteva ore înainte de a pleca.
Oficialii Pentagonului au declarat că de atunci au analizat mai atent radarele și sunt în alertă. De două ori în 24 de ore, oficialii americani au închis spațiul aerian, dar l-au redeschis apoi rapid. Astfel, duminică, Administrația Federală a Aviației a închis pentru scurt timp spațiul deasupra lacului Michigan. Sâmbătă, armata americană a mobilizat avioane de luptă în Montana pentru a investiga o anomalie radar semnalată în această zonă.
REACȚII DUPĂ INCIDENTELE DIN SPAȚIUL AERIAN AMERICAN
China neagă că primul balon a fost folosit pentru supraveghere și spune că era un instrument civil de cercetare. Beijingul a condamnat Statele Unite pentru că i-au doborât sâmbăta trecută balonul în largul coastelor Carolinei de Sud, iar luni a spus că de cel puțin 10 ori baloane americane au intrat în spațiul aerian chinez de la începutul anului 2022.
CITEȘTE ȘI VIDEO Joe Biden, discurs despre Starea Uniunii - Apel la unitate, remarci despre ajutorarea Ucrainei și întărirea NATOLiderul majorității din Senatul american, Chuck Schumer, a declarat pentru postul american de televiziune ABC că oficialii americani cred că două dintre ultimele obiecte sunt baloane mai mici decât cel inițial. Casa Albă a spus doar că obiectele recent doborâte "nu semănau foarte mult" cu balonul chinezesc, reluând apoi descrierea lui Schumer ca fiind "mult mai mici".
"Nu le vom caracteriza definitiv până când nu vom putea recupera resturile, acțiune la care lucrăm", a declarat un purtător de cuvânt.
Omologii canadieni care încearcă să recupereze obiectul ce a fost doborât deasupra Yukonului ar putea avea parte de propriile provocări. Teritoriul este o regiune slab populată din nord-vestul îndepărtat al Canadei, care se învecinează cu Alaska. Poate fi extrem de frig iarna, dar acum temperaturile sunt neobișnuit de blânde pentru această perioadă a anului, ceea ce ar putea ușura efortul de recuperare.
Deputatul republican Mike Turner, care face parte din Comisia pentru forțele armate a Camerei Reprezentanților din SUA, a sugerat că administrația americană democrată ar putea reacționa exagerat acum după ceea ce el a descris ca fiind o monitorizare laxă a spațiului aerian american.
Republicanii au criticat administrația Biden pentru modul în care a gestionat incursiunea balonului chinezesc suspectat de spionaj, spunând că acesta ar fi trebuit să fie doborât mult mai devreme.