Administrația președintelui Donald trump analizează dacă se se folosească de prerogativele speciale conferite de Legea Producției pentru Apărare pentru a extinde rapid fabricarea de măști și echipamente de protecție pentru combaterea coronavirusului în Statele Unite, au declarat doi oficiali citați de Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Recurgerea la această lege, adoptată de Congres în 1950, în urma războiului coreean, ar marca o escaladare a reacției administrației la epidemie. Virusul a apărut în China, iar ulterior s-a răspândit în 50 de țări, inclusiv în Statele Unite, scrie News.ro.
Oficialii americani în domeniul sănătății au spus americanilor să se pregătească pentru răspândirea virusului în Statele Unite.
Legea oferă președintelui dreptul de a exinde producția industrială de materiale de importnață majoră pentru securitatea națională și pentru alte motive.
Între cei mai mari producători de măști din Statele Unite se află 3M, Honeywell International și Kimberly-Clark.
Trump, un republican care dorește să fie reales președinte în alegerile de pe 3 noiembrie, este criticat de democrați pentru reacția sa la epidemie.
Secretarul pentru Sănătate și Servicii Umane (Health and Human Service - HHS), Alex Azar, a spus parlamentarilor, în această săptămână, că Statele Unite au nevoie de un stoc de circa 300 de milioane de măști faciale N95 – dispozitive de protejare a respirației – pentru a combate răspândirea virusului. În prezent, în SUA exită doar o mică parte din aceste măști, a spus Azar.
În timpul unei conferințe telefonice între agenții, oficiali ai HHS și ai Departamentului pentru Securitate Internă (Department of Homeland Security - DHS) au discutat posibilitatea de a invoca Legea Producției pentru Apărare pentru a fabrica ”echipamentul de protecție personală” care să fie purtat pentru a preveni infectarea, potrivit unui oficial al DHS.
Acest echipament poate include măști, mănuți și costume corporale.
Azar a spus la o audiere care a avut loc miercuri în Cpngres că China ”controlează ”o mulțime de materii prime, precum și capacitatea de producție a măștilor faciale.
”Foarte puține dintre aceste lucruri sunt fabricate în Statele Unite, așa că dacă suntem limitați la producția internă, lucrurile ar putea deveni dificile”, a spus oficialul DHS.
Un oficial al Casei Albe a confirmat că administrația analizează utilizarea legii respective pentru a crește producția de echipament de protecție.
”Să spunem că o companie A fabrică o multitudine de măști respiratorii, dar 80% din liniile lor de producție sunt alocate pentru măști dedicate vopsitorilor și numai 20% măștilor N95. Va trebui să avem dreptul să spunem corporațiilor”nu, schimbați-vă producția astfel încât 80% din aceste linii să fie pentru măști N95 și 20% pentru altele”, a spus oficialul Casei Albe.
HHS a refuzat să comenteze, iar DHS nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Trump a declarat miercuri că riscul coronavirusului este foarte scăzut în Statele Unite, dar că oficialii federali din domeniul sănătății sunt pregătiți să ia măsuri, iar vicepreședintele Mike Pence va răspunde de reacția SUA la coronavirus.