Experți ONU însărcinați cu aplicarea sancțiunilor internaționale impuse Coreei de Nord anchetează cu privire la mai multe achiziții recente de mașini de lux - Rolls-Royce, Mercedes sau Lexus cu tracțiune integrală - ale Phenianului, care încalcă interdicțiile ce afectează țara din 2013, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Nord-coreenii pot avea tot ceea ce vor. Ei obțin tot ceea ce e mai mai bun atunci când au nevoie”, a declarat pentru AFP Hugh Griffiths, care a coordonat în ultimii cinci ani grupul de experți ONU încărcinați cu Coreea de Nord, scrie News.ro.
Vehiculele respective au fost văzute în posesia unor nord-coreeni în 2018 și 2019, la întâlniri internaționale implicându-l pe dictatorul Kim Jong Un, precizează ONU într-un raport din care s-au divulgat informații la începutul lui februarie și care a fost publicat marți integral.
În acest document, experții ONU apreciază că mai multe sancțiuni economice internaționale sunt ”ineficiente”, având în vedere faptul că sunt ocolite prin diverse subterfugii.
Anchete sunt în curs, precizează ei, în vederea stabilirii modului în care și-au putut procura nord-coreeni aceste mașini de lux.
La vederea unor fotografii cu un Rolls-Royce Phantom - folosit de către Kim Jong Un -, constructorul său britanic a apreciat că automobilul a fost produs undeva în perioada 2012-2017, în fabrica sa de la Goodwood.
Mai multe automobile marca Mercedes au plecat dintr-un port californian către Hong Kong, la cererea unui om de afaceri chinez cu legături cu Coreea de Nord, au mai stabilit anchetatorii.
Întreprinderea Toyota s-a apărat, la rândul său, de acuzația că ar fi exportat automobile marca Lexus către Coreea de Nord, apreciind că ele au fost probabil cumpărate prin intermediari.
Într-o anexă la rezoluția adoptată în 2013, reluată și completată în toate textele coercitive care au urmat, ONU detaliază bunurile de lux interzise să fie furnizate Coreei de Nord.
În afară de bijuterii - perle și pietre prețioase, inclusiv diamante, safire, rubine și alte smaralde -, pe lista întocmită de ONU se află iahturi, automobile de lux și mașini de curse.
Între alte ocoliri notorii ale unor sancțiuni, se află transbordări de încărcături - cărbune, petrol - între nave, în ape internaționale.
”Este o nebunie ceea ce se întâmplă acum în apele internaționale în jurul Coreei de Nord”, relatează Hugh Griffiths, evocând o ”anarhie”.
”Statele Unite iau în serios aceste acuzații”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomației american, Robert Palladino, într-un comunicat, îndemnând ”toate statele membre” ONU ”să aplice deplin rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU”.
”Unitatea comunității internaționale în punerea în aplicare a acestor sancțiuni continuă să diminueze capacitatea Coreei de Nord de a-și dezvolta programele ilegale de înarmare cu armament de distrugere în masă și transmite mesajul că Nordul va fi izolat economic și diplomatic atât timp cât nu se denuclearizează”, a adăugat el.
În urma eșecului summitului de la Hanoi, la sfârșitul lui februarie, între Donald Trump și Kim Jong Un, Washingtonul a reafirmat că sancțiunile economice vor fi ridicate numai în schimbul dezarmării atomice totale a Phenianului.