Un total de 47 de cetățeni români care au formalitățile de deportare definitivate sunt în acest moment în centrele U.S. Immigration and Customs Enforcement, anunță ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.
Administrația Trump intenționează să intensifice expulzarea migranților fără documente la Guantanamo Bay începând din această săptămână, cel puțin 9.000 de persoane fiind luate în calcul pentru acest transfer, arată documente citate de Politico.

Dacă publicația americană menționează 100 de români, ambasada spune că are în evidență un număr mult mai mic de români aflați în centrele agenției responsabile de migrație, arată Hotnews.ro
„Din informațiile obținute de ambasada noastră, în acest moment, în centrele ICE (U.S. Immigration and Customs Enforcement) se află în custodie 47 de cetățeni români care au formalitățile de deportare definitivate și nu este avută în vedere transportarea acestora la baza navală Guantanamo”, precizează Muraru.
Ambasadorul mai precizează că instituția pe care o conduce este în permanentă legătură cu autoritățile americane pentru clarificarea situației cetățenilor români care se află în situația de a fi returnați către România.
Ce spune Ministerul român de Externe
Și MAE a reacționat și spune că verifică împreună cu partea americană acuratețea acestor date.
„De la începutul acestui an, suntem în contact cu partea americană, în particular cu Departamentul pentru Securitate Națională al SUA și, conform datelor existente, numărul cetățenilor români din centrele din SUA este inferior cifrei prezentate, iar pentru o parte considerabilă dintre aceștia, formalitățile necesare revenirii în țară sunt definitivate.

În acest moment, SUA nu au notificat partea română în legătură cu intenții de relocare în alte facilități. România și SUA au un parteneriat activ de cooperare în materie de securitate dezvoltat pe parcursul mai multor ani. Acesta include securitatea frontierelor și combaterea imigrației ilegale”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.
Intențile lui Trump
Politico relatează că un val de transferuri de migranți către închisoarea Guantanamo ar putea începe chiar miercuri din SUA. Sunt vizate cel puțin 9.000 de persoane. Aproximativ 800 de europeni – inclusiv 100 de români – sunt luați în considerare, conform planurilor care nu sunt încă finalizate.
Aceasta ar fi o creștere exponențială față de cei aproximativ 500 de migranți care au fost reținuți pentru perioade scurte la bază începând cu luna februarie și un pas important spre planul anunțat în ianuarie de Donald Trump, care și-a propus să folosească această facilitate pentru a reține până la 30.000 de migranți.
Deținuții vor rămâne temporar la Guantanamo, înainte de a fi deportați în țările lor de origine.

Motivul oficial al transferurilor este acela de a elibera spațiu pentru paturi în centrele de detenție de pe teritoriul american.
Însă utilizarea închisorii care a adăpostit mult timp suspecți de terorism, ar trimite, de asemenea, un alt semnal menit să descurajeze imigrația ilegală în Statele Unite, scrie Politico.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a negat aceste informații, într-un mesaj pe X. „Nu o să se întâmple”, a scris ea, pe X.