Canada ”are intenția” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie, la New York, anunță premierul canadian Mark Carney, o schimbare de politică pe care o consideră necesară în vederea apărării spiritului unei soluții cu două state în conflictul israeliano-palestinian, relatează AFP.
”Canada are intenția să recunoască statul Palestina în timpul celei de a 80-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, în sepembrie 2025”, a anunțat, într-o conferință de presă, Mark Carney.

Canada face parte dintre 15 state, alături de Franța, care și-au exprimat ”voința” de a recunoaște Palestina, scrie News.ro.
Ele și-au exprimat această intenția printr-o ”Declarație comună” semnată de către Andorra, Australia, Canada, Finlanda, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Norvegia, Noua Zeelandă, Saint-Marin, Portugalia, Spania și Slovenia.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că Franța urmează să recunoască în mod oficial existanța Palestinei ca stat în cursul Adunării Generale a ONU, în septembrie.
La rândul său, premierul britanic Keir Starmer a anunțat marți că Regatul Unit va recunoaște Palestina, dacă Israelul nu ia anumite măsuri ”pentru a pune capăt situației îngrozitoare din Fâșia Gaza”.

Israelul denunță aceste anunțuri.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe omologul său britanic de ”recompensarea terorismului monstruos al Hamas” și de faptul că dă dovadă de ”complezență față de terorițtii jihadiști”.
Potrivit unei numărători și unor verificări efectuate de AFP, cel puțin 142 dintre cele 193 de state membre ONU - inclusiv Franbța - recunosc Palestina proclamată de către conducerea palestiniană în exil în 1988.
În mai 2024, Irlanda, Spania și Norvegia, cărora li s-a alăturat o lună mai târziu Slovebia, au făcur acest pas în Europa.