Conferința News.ro - Dragoș Pîslaru: Din punctul meu de vedere, proiectele care sunt pe zona RePower, regenerabile, le putem termina până pe 31 august, data limită. Nu am un motiv major de îngrijorare

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Drașoș Pîslaru, spune că, deși semnate cu întârziere, proiectele privind energiile regenerabile cu finanțare prin programul RePower, finanțat cu fonduri europene în cadrul PNRR, pot fi terminate la timp, anul viitor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Conferința News.ro - Dragoș Pîslaru: Din punctul meu de vedere, proiectele care sunt pe zona RePower, regenerabile, le putem termina până pe 31 august, data limită. Nu am un motiv major de îngrijorare

Întrebat care este situația proiectelor finanțate din fonduri europene pe componenta de energie, ministrul Proiectelor Europene a răspuns că multe dintre acestea sunt în stadii foarte avansate și pot fi finalizate la timp, în timp ce altele sunt în întârziere din cauză că au existat întârzieri în semnarea contractelor.

„Sunt, într-adevăr, proiecte foarte avansate, care sunt peste 95%, se pot vedea inclusiv în implementare. Pe RePower, într-adevăr, sunt întârzieri pentru că a fost o durere până s-au semnat contratele, totul a fost prelungit până anul viitor, nu mai este o problemă că trebuie să ne oprim la sfârșitul anului acesta.

Înțelegerea mea e, discutând cu firmele care implementează RePower este că ritmul poate să fie unul destul de accelerat”, a afirmat Drașoș Pîslaru în cadrul conferinței ROINVEST organizate de News.ro

O țară europeană impune băncilor să instaleze cât mai multe bancomate CITEȘTE ȘI O țară europeană impune băncilor să instaleze cât mai multe bancomate

Ministrul a menționat că nu mai există nici riscul de întârzieri de plăți, în cadrul acestor proiecte.

„Înainte MIPE se prefăcea că semnează contracte și Finanțele se prefăceau că le plătesc, asta era de, de fapt, problema.

Acuma nu mai avem un risc de plată, este un mesaj foarte important pentru toată lumea și din punctul meu de vedere proiectele care sunt pe zona aceasta, RePower, regenerabile, sunt fezabile să le terminăm până pe 31 august, când e data limită, adică nu am un  motiv major de îngrijorare”, a adăugat Dragoș Pâslaru.

Acesta este de părere că pot apărea probleme în ceea ce privește achiziționarea de echipamente pentru derularea acestor proiecte, inclusiv în ceea ce privește calitatea unora dintre aceste echipamente, având în vedere că unele firme au demarat „oportunistic” afaceri, în contextul în care au observat că se investește în proiectele care vizează energie regenerabilă, iar în unele cazuri calitatea echipamentelor nu este cea mai bună.

El este de părere că, deși semnate cu întârziere, proiectele privind energiile regenerabile cu finanțare prin programul RePower, finanțat cu fonduri europene în cadrul PNRR, pot fi terminate la timp, anul viitor.

Întrebat care este situația proiectelor finanțate din fonduri europene pe componenta de energie, ministrul Proiectelor Europene a răspuns că multe dintre acestea sunt în stadii foarte avansate și pot fi finalizate la timp, în timp ce altele sunt în întârziere din cauză că au existat întârzieri în semnarea contractelor.

Cris-Tim vine la bursă săptămâna viitoare. \ CITEȘTE ȘI Cris-Tim vine la bursă săptămâna viitoare. "Toată lumea a trăit doar cu Cris-Tim!" - broker

„Sunt, într-adevăr, proiecte foarte avansate, care sunt peste 95%, se pot vedea inclusiv în implementare. Pe RePower, într-adevăr, sunt întârzieri pentru că a fost o durere până s-au semnat contratele, totul a fost prelungit până anul viitor, nu mai este o problemă că trebuie să ne oprim la sfârșitul anului acesta. Înțelegerea mea e, discutând cu firmele care implementează RePower este că ritmul poate să fie unul destul de accelerat”, a afirmat Drașoș Pîslaru.

Ministrul a menționat că nu mai există nici riscul de întârzieri de plăți, în cadrul acestor proiecte.

„Înainte MIPE se prefăcea că semnează contracte și Finanțele se prefăceau că le plătesc, asta era de, de fapt, problema. Acuma nu mai avem un risc de plată, este un mesaj foarte important pentru toată lumea și din punctul meu de vedere proiectele care sunt pe zona aceasta, RePower, regenerabile, sunt fezabile să le terminăm până pe 31 august, când e data limită, adică nu am un  motiv major de îngrijorare”, a adăugat Dragoș Pâslaru.

Acesta este de părere că pot apărea probleme în ceea ce privește achiziționarea de echipamente pentru derularea acestor proiecte, inclusiv în ceea ce privește calitatea unora dintre aceste echipamente, având în vedere că unele firme au demarat „oportunistic” afaceri, în contextul în care au observat că se investește în proiectele care vizează energie regenerabilă, iar în unele cazuri calitatea echipamentelor nu este cea mai bună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0890 +0.0019+0.04 %
1 USD4.4112 +0.0026+0.06 %
1 GBP5.7902 +0.0186+0.32 %
1 CHF5.4466 -0.0199-0.36 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite