Laura Codruța Kovesi spune că frauda cu TVA a devenit mai profitabilă decât traficul de persoane și de droguri: Pe zona aceasta, România a devenit un teritoriu fertil pentru mafia italiană și cea chineză

Perspective   
Laura Codruța Kovesi spune că frauda cu TVA a devenit mai profitabilă decât traficul de persoane și de droguri: Pe zona aceasta, România a devenit un teritoriu fertil pentru mafia italiană și cea chineză

Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruța Kovesi a declarat că în România există o implicare a mafiei italiene în frauda cu TVA, subliiind însă că România este un teritoriu fertil și pentru mafia chineză. Conform șefei Parchetului European, mafia italiană a fost și în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv din PNRR.

 “Mafia italiană a fost și în spatele unor fraude cu fonduri europene, inclusiv în PNRR, nu neapărat doar în frauda cu TVA, pentru că grupările criminale comit orice infracțiune ce le aduce venituri. Și atunci, ei își stabilesc sediul principal în diverse state membre, unde încearcă să rămână nedetectați, și de acolo să pună în aplicare întregul mecanism infracțional, în așa fel încât să creeze daune în alte state membre”. Aceasta a adăugat că “România nu este un teritoriu fertil doar pentru mafia italiană, este și pentru mafia chineză”, a spus Kovesi interviu acordat pentru Libertatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Vizitatorii din afara UE vor începe să fie controlați după amprente și recunoaștere facială în loc de ștampilarea pașapoartelor CITEȘTE ȘI Vizitatorii din afara UE vor începe să fie controlați după amprente și recunoaștere facială în loc de ștampilarea pașapoartelor

Procurorul-șef european a mai precizat că grupările criminale “au acces la miliarde de euro pe an, au putere financiară foarte mare, au posibilitatea de a-și angaja tot felul de experți (…) care să le explice ce vulnerabilități sunt în fiecare stat membru, unde este mai bine să își stabilească și cartierul general în așa fel încât riscul de a fi detectat să fie cât mai mic”. 

Laura Codruța Kovesi a explicat că dacă combaterea fraudei cu TVA va fi considerată o prioritate și ar începe investigațiile, aceste grupări s-ar simți în pericol și s-ar muta, probabil, în Bulgaria, de unde să-și continue activitățile infracționale în celelalte state membre. 

“Dar atunci când vorbim despre fraudă cu TVA, majoritatea dosarelor sunt zeci de milioane de euro, chiar miliarde. (…) Numai frauda cu TVA creează prejudicii de peste 50 de miliarde de euro, în fiecare an”, a mai menționat procurorul-șef european. 

FOTO Primele imagini - Cel mai bogat secui semnează o nouă investiție originală în România: După un aeroport vine cu un patinoar de lux într-o comună CITEȘTE ȘI FOTO Primele imagini - Cel mai bogat secui semnează o nouă investiție originală în România: După un aeroport vine cu un patinoar de lux într-o comună

Întrebată de ce s-a ajuns la aceste prejudicii uriașe, Laura Codruța Kovesi a afirmat că, până acum, “nimeni nu avea idee despre amploarea acestui fenomen. Toată lumea credea că ține frauda cu TVA în frâu, că se fac progrese, dar nimeni nu și-a dat seama că frauda cu TVA este atât de mare”. Aceasta a adăugat că, în prezent, acest tip de fraudă este mai profitabil decât traficul de persoane și traficul de droguri, și ani de zile a fost nedetectat și neraportat. Kovesi a explicat că Parchetul European are o viziune “din elicopter” și capacitățile necesare pentru a observa legăturile dintre grupările organizare. Anterior, investigarea fraudelor era fragmentată între statele membre.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
laura codruța kovesi
tva