Laurent Fabius, audiat ca martor în ancheta cu privire la o presupusă finanțare a terorismului în Siria de către Lafarge

Perspective   
Laurent Fabius, audiat ca martor în ancheta cu privire la o presupusă finanțare a terorismului în Siria de către Lafarge

Fostul șef al diplomației franceze Laurent Fabius a fost audiat ca martor în ancheta cu privire la o presupusă finanțare a terorismului vizând Lafarge în Siria și a declarat că nu a fost informat despre activități ale producătorului de ciment, a declarat luni o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Audiat pe 20 iulie ca martor de către judecători de instrucție, ministrul socialist de Externe în perioada 2012-2016 și totodată actualul președinte al Consiliului Constituțional a subliniat că ”niciun element de informație” nu i-a parvenit cu privire la menținerea în Siria a multinaționalei, cu prețul unor aranjamente financiare cu grupări armate, între care organizația Statul Islamic (SI), potrivit audierii sale, dezvăluite de ziarul Le Monde și pe care AFP a putut-o consulta, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Dacă problema este să se stabilească dacă știam sau nu că exista o fabrică Lafarge în Siria, nu-mi amintesc precis”, a declarat fostul ministru în această audiere.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Fenomenul atragerii de personal din țări exotice, pe fondul lipsei forței de muncă locală, ia amploare. România aduce muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda. \ CITEȘTE ȘI Fenomenul atragerii de personal din țări exotice, pe fondul lipsei forței de muncă locală, ia amploare. România aduce muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda. "În 50 de ani, importul forței de muncă va fi o necesitate"

”Nu am fost sesizat niciodată cu pivire la vreo chestiune referitoare la Lafarge, sunt categoric”, a subliniat el.

De mai multe luni, ancheta a ridicat întrebări despre ceea ce știau sau nu autoritățile la vârful statului despre acțiunile Lafarge, inculpată la sfârșitul lui iunie ca persoană juridică în legătură cu ”finanțarea unei întreprinderi teroriste” și ”complicitate la crime împotriva umanității”, niște acuzații extrem de rare la adresa unei întreprinderi franceze.

Această audiere era reclamată din octombrie 2017 de ONG-ul Sherpa, parte civilă în anchetă cu privire la întrebări despre rolul Quai d'Orsay la acea vreme. Foști reprezentanți ai producătorului de ciment au declarat că această voință de a rămâne cu orice preț în țara aflată în război a fost autorizată de autoritățile franceze.

”Asta înseamnă că, în Franța, un ministru al Afacerilor Externe este în mod voit ținut în ignoranță cu privire la probleme atât de cruciale ca menținerea unei întreprinderi franceze într-o țară aflată în război și pradă terorismului, care nu va avea altă opțiune decât să finanțeze Daech (acronimul arab al SI) pentru a-și menține activitatea?”, a reacționat, la AFP, Marie Dosé, o avocată Sherpa.

În vara lui 2013, în timp ce diplomația franceză se pregătea împreună cu administrația președintelui american Barack Obama cu scopul de a-l îndepărta pe Bashar al-Assad, Lafarge era singura întreprindere franceză rămasă în Siria.

Fostul director general adjunct al Lafarge Christian Herrault a declarat în fața judecătorilor că fostul ambasador al Franței în Siria Eric Chevallier a încurajat societatea ”să reziste” și să-și mențină activitatea, în mai multe întâlniri la Quai d'Orsay sau în discuții la telefon, până în iarna din 2013-2014, potrivit unei surse apropiate dosarului.

”Eu știu absolut nimic despre asta, nu am fost informat despre aceste reuniuni”, a mai declarat fostul ministru.

viewscnt
Afla mai multe despre
laurent fabius
lafarge