Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic. În cazul în care, prin inlcuderea unor țări într-o listă de risc se impun restricții, acestea intră în vigoare la 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial. În cazul în care statele intră pe lista verde, sau de pe lista roșie pe cea galbenă, măsurile intră în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 1 iulie 2021, Hotărârea numărul 43, privind actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic. Facem precizarea că încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic”, a transmis CNSU, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din RomâniaSursa citată a precizat, de asemenea, că încadrarea din zona roșie în zona verde sau galbenă, precum și încadrarea din zona galbenă din zona verde, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.